Olteanu: Personal nu cred într-o guvernare PNL-PSD
Â
Liberalul Bogdan Olteanu, președintele Camerei Deputaților, a precizat, astăzi, într-o conferință de presă, că părerea sa personală privind șansele înființării unui Executiv PNL-PSD este că nu este posibilă o astfel de variantă, adăugând că, până la alegerile parlamentare din 2008, se va guverna "în actuala formulă ultraminoritară".
Bogdan Olteanu a adăugat că și-ar fi dorit majoritatea în Parlament, însă acest lucru nu a fost posibil din cauza Partidului Democrat.
"Mi-aș fi dorit majoritatea, dar PD a trebuit să opteze între loialitatea față de Guvernul din care făcea parte și prietenia pentru Băsescu și a optat pentru Băsescu", a încheiat liberalul Bogdan Olteanu.