Om de afaceri din Bacău, ÎMPUȘCAT la vânătoare. Poliția a deschis o anchetă în acest caz
Un om de afaceri din județul Bacău, în vârstă de 60 de ani, a ajuns în stare gravă la spital, duminică după-amiază, după ce a fost împușcat la o partidă de vânătoare, polițiștii declanșând o anchetă în acest caz pentru a stabili în ce împrejurări a avut loc incidentul.
Potrivit primelor informații oferite de polițiștii băcăuani, accidentul a avut loc pe fondul din localitatea Scorțeni, în timpul desfășurării unei partide organizate de vânătoare, la care participau mai mulți băcăuani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bărbatul de 60 de ani, proprietarul unei pensiuni turistice din județul Bacău, a fost împușcat în șold, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„Victima a fost internată la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde medicii au diagnosticat-o cu plagă împușcată la nivelul coapsei piciorului stâng. La locul incidentului, s-a deplasat o echipă de cercetare care urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care a fost împușcat bărbatul”, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX responsabilul mass-media din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău, Raluca Ciobanu.
În urma cercetărilor, polițiștii băcăuani vor trebui să stabilească dacă victima incidentului de vânătoare s-a autoaccidentat sau dacă a fost împușcată de către un coleg de vânătoare.