Omar Hayssam, la Tribunalul București: „Cer redeschiderea dosarelor mele”
Tribunalul București a judecat miercuri un nou termen în dosarul în care sirianul Omar Hayssam este acuzat de înșelăciune și delapidare. Omar Hayssam a fost adus în țară vineri 19 iulie și, în premieră, a compărut în fața publicului, la ora 10.00, la Tribunalul București. Aceasta a fost prima apariție publică a sirianului de la aducerea sa în țară. La termenul precedent, Tribunalul București a eșuat să-l aducă în sala de judecată pe sirian deoarece l-a citat prin telefon la un arest în care aceste nu era încarcerat. De o săptămână, Omar Hayssam se află la penitenciarul Rahova.
UPDATE 10.58 Instanța a mai discutat astăzi și cererea de arestare preventivă a fratelui sirianului, Mohamad Omar. La finalul ședinței, Omar Hayssam a solicitat din nou posibilitatea să ia legătura cu familia sa. „Aș vrea să-mi permiteți să mă apăr, eu nu am niciun credit de la nimeni în viața mea. Solicit justiției române și autorităților internaționale să reia toate cercetările în privința mea pentru aflarea adevărului. Când se va afla primul adevăr se va afla și ultimul”, a spus acesta.
Judecătorul a întrebat dacă în sala de judecată se află vreo rudă de-a lui Omar, cu care acesta ar fi putut lua legătura, însă niciunul dintre cei prezenți nu a răspuns acestei întrebări.
Ședința s-a încheiat urmând a fi reluată vineri, 2 august. Tot astăzi, instanța urmează să se pronunțe cu privire la cererea de arestare preventivă a fratelui sirianului, Mohamad.
UPDATE 10.18. „Sunt foarte traumatizat de unele evenimente din Siria. Nu știu ce este în acest dosar”, a spus acesta în fașa completului. „Eu am solicitat ca dosarele în care am fost condamnat să fie redeschise pentru că vreau adevărul. Vă garantez că o să se afle tot adevărul. Aș vrea să iau legătura cu familia mea prin telefon, până acum nu mi s-a permis și am dreptul la vizită doar de săptămâna viitoare. Aș vrea să ia legătura cu soția mea”, a continuat acesta. Sirianul a mai spus instanței că nu vede bine fără ochelari și că nu i s-a permis să-i poarte.
Instanța a decis să judece cererea de arestare preventivă pe 2 august. Hayssam a solicitat instanței să-i dea posibilitatea să contacteze telefonic avocații și familia și a cerut ca acest proces să fie amânat pentru o perioadă mai lungă pentru a putea să-și pregătească apărarea.
UPDATE 10.00 La termenul de miercuri, Hayssam a fost prezentat oficial publicului. La ora 10.00, acesta a fost adus în sala de judecată, încătușat. Miercuri, sirianul a apărut în fața judecătorilor și a afișat o mină inexpresivă. Cu barbă, îmbrăcat într-un tricou de culoare albastru închis cu dungi și cu pantaloni bej, el a fost escortat de patru lucrători SIAS. Până la acest moment, a fost prezentată o singură fotografie cu Hayssam, de către televiziunile de știri despre care susțineau că a fost făcută în momentul în care acesta a fost mutat dintr-un arest al Poliției la penitenciarul Rahova.
Omar Hayssam a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, în acest dosar, în octombrie 2012, alături de fratele lui, Mohamad Omar, de cumnatul său, Mihai Nasture, și doi parteneri de afaceri, Viorel Vasile Mafteucă și Doina Farladanschi, toți fiind acuzați de înșelăciune și delapidare.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au solicitat Tribunalului București arestarea preventivă a lui Hayssam în acest dosar, cererea având termen în pe 31 iulie.
La termenul de pe 23 iulie, judecătorii Tribunalului București l-au citat telefonic pe Hayssam la un arest al Poliției Capitalei unde însă nu se afla încarcerat sirianul. Grefierul ședinței a anunțat pe 23 iulie că Tribunalul București a făcut adrese la Poliția Capitalei pentru a-l aduce în instanță: „Poliția a răspuns că sunt în imposibilitatea de a ne transmite locul de detenție al lui Omar Hayssam”.
Pe de altă parte reprezentanții Poliției au precizat pentru gândul că Tribunalul București l-a citat pe Hayssam la un arest greșit iar citația a fost telefonică făcută de ungrefier fiind o procedură destul de puțin utilizată. ceștia au adăugat că un grefier al instanței a dat un simplu telefon în cursul zilei de luni la Poliția Capitalei și a întrebat dacă Hayssam se află în arestul central al acestei instituții.
Oficialii IGPR spun că Poliția Capitalei are în subordine 11 centre de detenție și că în comunicatul oficial dat vineri, 19 iulie, s-a menționat clar că Omar Hayssam se află într-un centru de detenție al Poliției Generale. Biroul de presă al IGPR a afirmat din nou că nu poate furniza presei locul exact unde sirianul este deținut.
Omar Hayssam a fost condamnat definitiv, în lipsă, în trei dosare, la 20 de ani, 16 ani și, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnaliști, înșelăciune în cazul „Volvo” și fraude în cauza „Foresta Nehoiu”. Pe 23 iulie Hayssasm a fost transferat din arestul Poliției în Penitenciarul Rahova. Vineri 26 iulie acesta a fost audiat la DNA.