Prima pagină » Știri » OMS a anunțat când estimează că pandemia de COVID-19 va lua sfârșit

OMS a anunțat când estimează că pandemia de COVID-19 va lua sfârșit

OMS a anunțat când estimează că pandemia de COVID-19 va lua sfârșit

OMS a anunțat că faza acută a pandemiei de COVID-19 se va încheia anul acesta, dacă va fi atins obiectivul ca 70% din populaţia lumii să fie vaccinată.

„Mizăm pe încheierea fazei acute a pandemiei în acest an, cu condiţia, desigur, ca 70% din populaţia mondială să fie vaccinată până la mijlocul anului, până în iunie sau iulie”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, aflat într-o vizită în Africa de Sud. „(Sfârşitul fazei acute) este în mâinile noastre. Aceasta e o chestiune de alegere”, a declarat, vineri, Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Liderul OMS a mers în vizită în cadrul laboratoarelor societăţii de biotehnologie Afrigen, cu sediul în Cape Town, unde a fost fabricat primul vaccin ARN mesager împotriva COVID-19 din Africa, notează AFP. Elaborat pe baza secvenţierii codului genetic public disponibil al laboratorului Moderna, acest vaccin va fi gata pentru teste clinice în noiembrie, iar omologarea lui este prevăzută pentru 2024.

„Acest vaccin va fi mai adaptat contextelor în care va fi utilizat, cu mai puţine constrângeri privind stocarea şi un preţ mai mic”, a declarat Tedros.

Proiectul Afrigen este susţinut de OMS şi mecanismul internaţional COVAX pentru acces la vaccinuri, mai scrie sursa citată. Doar 11% dintre africani sunt vaccinaţi, rata cea mai mică din lume.

Continentul trebuie să „majoreze de şase ori rata de vaccinare” împotriva COVID-19 pentru a spera la atingerea obiectivului de 70% persoane vaccinate fixat pentru sfârşitul primului semestru al lui 2022, potrivit OMS Africa.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât costă pe oră un ajutor în gospodărie: Sparge lemne, curăță terenuri și chiar construiește foișoare
Digi24
Scandal de rasism cu implicare politică în Finlanda. Tânăra încoronată regină a frumuseții a rămas fără titlu după un gest controversat
Cancan.ro
EXCLUSIV | Ce arată necropsia efectuată după deshumarea Rodicăi Stănoiu. Avem rezultatele oficiale: care este cauza morții
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Propagandistul preferat al lui Putin amenință Europa: „Încă o dată, va trebui să distrugem Berlinul, Parisul, Viena”
Mediafax
Decizia UE cu privire la mașinile pe benzină și motorină. Sunt vizați milioane de șoferi din Europa
Click
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Digi24
„Moscova trebuie să simtă durerea”. Un diplomat american îl contrazice flagrant pe Donald Trump
Cancan.ro
EA e femeia care poate schimba cursul anchetei. Menajera Rodicăi Stănoiu, martor-cheie în dosarul morții suspecte
Ce se întâmplă doctore
Imagini inedite cu Cristina Șișcanu, după ce a slăbit enorm! Nu o mai recunoști! „Trebuie să mă apuc de sport și masaje”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
ARO se reinventează: Ar putea produce anual până la 10.000 de SUV-uri hibrid. Cât costă primul exemplar
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un copil la restaurant: - Carnea de elefant se mănâncă?
Descopera.ro
O supernovă sugerează că planetele asemănătoare Pământului sunt frecvente în Univers