OMS estimează că persoanele din categorii vulnerabile vor avea nevoie de un rapel anual împotriva Covid-19
Organizația Mondială a Sănătății estimează că persoanele vulnerabile la Covid-19, cum ar fi oamenii în vârstă sau cei cu boli cronice, vor fi nevoiți să fie vaccinați cu o doză anuală de rapel pentru a fi protejați împotriva variantelor și mutațiilor virusului, relatează Reuters.
Producătorii de vaccinuri anti-Covid Moderna și Pfizer/BioNTech au fost până acum vocali în ce privește posibilitatea de a avea nevoie de o a treia doză pentru a menține nivelul imunității ridicat, însă dovezile științifice în acest sens nu sunt încă concludente.
Ce arată documentul citat de Reuters
Documentul citat de Reuters arată că OMS consideră că cel mai probabil scenariu este acela în care persoanele din categorii de risc vor trebui să fie vaccinate anual cu o doză de rapel.
Nu arată, însă, cum s-a ajuns la această concluzie, dar precizează că este vorba de situația în care noi variante vor continua să apară. Documentul, datat cu 8 iunie este încă „în lucru” și prevede că 12 miliarde de doze de vaccin anti-Covid vor fi produse la nivel global anul viitor.
Această estimare este ceva mai mare decât prognoza pentru 11 miliarde de doze din acest an citată de Federația Internațională a Producătorilor Farmaceutici și Asociațiilor, fapt ce arată că nu este așteptată o creștere semnificativă a producției de vaccinuri în 2022.
Conform documentului OMS, sunt așteptate, de asemenea, probleme de producție, probleme de reglementare și aprobare și „tranziția dinspre unele tipuri de tehnologie”. Acestea ar fi urma să fie responsabile pentru un număr mai mici de doze anul viitor.
Scenariile vor fi folosite pentru a defini strategia globală de vaccinare a OMS, iar prognozele s-ar putea schimba în contextul apariției de noi informații cu privire la eficiența unei a treia doze și durata de protecție oferită de vaccin.
În cel mai prost scenariu prevăzut de OMS, producția de anul viitor va fi de doar 6 miliarde de doze, fapt ce ar provoca și mai multe complicații dacă noile detalii arată nevoia unui al treilea rapel și că durata protecției oferită de vaccin este mai mică decât cea prevăzută.
Într-un scenariu mai optimist, capacitatea de producție ar crește la 16 miliarde de doze, iar cererea ar fi aproape pe deplin satisfăcută, în contextul în care datele ar arăta că nu este nevoie de un al treilea rapel, iar vaccinurile continuă să fie eficiente împotriva noilor variante.