Omul de afaceri Claudiu Bengalici, reținut în dosarul primarului Sorin Oprescu

Publicat: 07 09. 2015, 14:17

Claudiu Bengalici, administratorul firmei Delta Construct Invest din Iași, este acuzat de două fapte de complicitate la spălarea banilor.

Potrivit unor surse judiciare, prin firma Delta Construct Invest din Iași pe care o administrează, Bengalici ar fi ascuns și disimulat adevărata natură a peste șase milioane de lei, primiți de la denunțători din dosarul lui Oprescu, bani care urmau să ajungă la un director din Primăria Capitalei.

Bengalici va fi dus la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă.

Claudiu Bengalici a fost condamnat, în 2012, de Judecătoria Bacău, la patru luni de închisoare cu suspendare pentru vătămare corporală. În 2007, el a fost condamnat, de aceeași instanță, la șase luni de închisoare cu suspendare pentru furt.

În dosarul primarului Capitalei, Sorin Oprescu, au mai fost reținuți, în urma audierilor desfășurate la DNA începând de duminică dimineață, Cristian Stanca, fostul șofer al lui Sorin Oprescu, directoarea Centrului Cultural „Palatele Brâncovenești”, Ruxandra Petroi Avasiloae, adjunctul acesteia, Florin Șupeală, și directorul economic al Primăriei Capitalei, Mircea Octavian Constantinescu.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reținut de procurorii DNA sâmbătă noapte, iar duminică noapte, cu puțin înainte de miezul nopții, magistrații Tribunalului București au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele edilului, care a fost dus în arestul Poliției Capitalei. Decizia nu este definitivă și a fost contestată de Sorin Oprescu la Curtea de Apel București.

Victor Mocanu, unul dintre avocații lui Sorin Oprescu, a declarat, la scurt timp de la emiterea mandatului de arestare pe numele primarului, că acesta nici nu a luat mita de 25.000 de euro, așa cum susțin procurorii DNA, și nici nu a cerut-o.

„Am văzut că se discută că ar fi primit mită un milion de euro. Sunt doar susțineri nereale ale denunțătorului. Domnul Oprescu a dat declarație amplă în fata judedcătorului deși este nedormit de peste 40 de ore”, a spus apărătorul lui Oprescu, precizând că primarul Capitalei nu a fost prins în flagrant.

Potrivit avocatului, Sorin Oprescu a contestat decizia de arestare preventivă și are încredere în actul de justiție.

Apărătorul a susținut că doar un singur denunț din cele patru din dosar face referire la primarul Sorin Oprescu, iar celelealte trei denunțuri și înregistrările făcute de anchetatori vizează alți șapte inculpați cercetați în acest caz.

Întrebat dacă primarul Capitalei a refuzat să dea declarații în fața procurorilor DNA, Mocanu a menționat că acesta nu a făcut nicio precizare în fața procurorilor pentru că a așteptat să vină avocatul ales, însă la instanță a explicat pe larg acuzațiile care îi sunt aduse.

De asemenea, referitor la aparatul pentru bruierea telefoanelor mobile, avocatul lui Oprescu a menționat că sunt afirmații nereale ale denunțătorului.

„Nu s-a găsit aparatul la percheziția care a fost efectuată la domiciliul din Ciolpani. Din nou afirmații nereale ale martorului denunțător, așa cum, deși astăzi mai bine de jumătate de zi parchetul din această casă a fost scos, căutându-se milionul de euro. Nu s-a găsit nicio sumă de bani”, a precizat avocatul Viorel Mocanu, la ieșirea de la Tribunalul București.

Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, primarul general al Capitalei ar fi primit mită 25.000 de euro, banii, provenind de la patru denunțători, fiind duși la locuința primarului de către șefului unei instituții din Primărie.

Conform surselor citate, 5.000 de euro din banii primiți mită de Sorin Oprescu ar fi fost găsiți asupra sa, iar o parte la locuința acestuia, din Ciolpani, unde pe parcursul zilei au avut loc percheziții în prezența edilului.

Procurorii DNA spun că, în baza unei înțelegeri prealabile cu șeful unei instituții publice din subordinea primăriei și cu o persoană de încredere a primarului, Sorin Oprescu ar fi primit de la primul 25.000 de euro din 60.000 de euro pretinși de cei doi, pentru edil, de la patru denunțători.

Procurorii arată că, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din București un sistem prin care firmele care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.

Astfel, firma executantă păstra pentru sine între 30 și 33 la sută din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din aparatului primarului municipiului București, cu titlul de mită. O parte de 10 la sută din valoarea contractului era cerută pentru Sorin Oprescu, potrivit DNA.

În referatul procurorilor DNA cu propunerea de arestare a primarului Capitalei, unul din denunțătorii din dosar susține că i-ar fi dat mită lui Sorin Oprescu un milion de euro, în perioada 2013- 2015, potrivit referatului procurorilor cu propunerea de arestare preventivă a edilului Capitalei.

Conform sursei citate, denunțătorul i-ar fi dat lui Sorin Oprescu cu ocazia fiecărei întâlniri sume cuprinse între 20.000 și 60.000 de euro.

„În total, în perioada 2013-2015, i-a remis inculpatului Oprescu Sorin Mircea, după aproximarea sa, 1.000.000 euro. Sumele remise în anul 2013 proveneau în proporție de 80% din mita pe care o încasa de la denunțători pentru contractele încheiate pentru asfaltarea aleilor de la C.C.P.B.P.B., iar o altă parte provenea de la un contract menționat încheiat de aceeași instituție cu SC (…..) SRL”, se arată în referatul procurorilor.

Denunțătorul le-a mai spus procurorilor că sumele date, în 2014, edilului Capitalei proveneau de la lucrările de la „apă și canal” efectuate la Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU), respectiv diferența de la lucrările de „gard” efectuate la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului (CCBPB), de reprezentanții unei firme care a formulat denunț.

De asemenea, un martor din dosarul lui Sorin Oprescu a declarat la DNA că primarul general primea banii în pungi de cadou, sub o pernă ornamentală de pe o canapea, și își lua măsuri de precauție atunci când primea sume de bani drept mită, folosind inclusiv un aparat pentru bruierea telefoanelor mobile.

Conform datelor din referatul cu propunere de arestare preventivă întocmit de DNA, într-o declarație dată în fața anchetatorilor la sfârșitul lunii trecute, un martor din dosar a povestit cum i-a dat pentru prima dată mită edilului Capitalei, banii fiind puși într-o pungă de cadou care a fost lăsată sub o pernă ornamentală de pe canapea.

Astfel, conform respectivei declarații, Sorin Oprescu s-ar fi întâlnit la un imobil cu mai multe persoane, solicitând uneia dintre acestea să-și lase telefoanele mobile în bucătărie. La acea întâlnire, Oprescu ar fi primit o tranșă de 10.000 de euro dintr-o mită în valoare de 15.000 de euro, iar banii au fost puși, conform declarației martorului, într-o pungă din carton, folosită pentru cadouri, care a fost plasată sub o pernă ornamentală de pe o canapea aflată în încăperea în care avea loc întâlnirea.

„Acesta din urmă i-a arătat banii pe care îi avea asupra sa (10.000 euro dintr-o mită de 15.000 euro), într-o pungă de carton, tip pungă de cadou, iar primarul, prin ridicarea unei perne ornamentale aflate pe una din cele două canapele din living, i-a indicat să-i pună banii acolo, ceea ce (…..) a și făcut. Inculpatul Oprescu Sorin Mircea a spus simplu «Mulțumesc», după care l-a întrebat pe (…..) «Alte probleme?» și, cum răspunsul celui din urmă a fost negativ, întâlnirea s-a terminat”, se arată în referatul cu propunerea de arestare preventivă întocmit în dosarul lui Sorin Oprescu.

În același document se precizează că martorul a afirmat, în declarațiile date în fața anchetatorilor, că Oprescu îi cerea omului său de încredere să fie atent când vine la întâlnirile pentru a da mita, să se deplaseze pe mai multe străzi pentru a verifica să nu fie urmărit.

Medicul Sorin Oprescu și-a început cariera politică în PSD, partid din partea căruia a candidat de două ori, fără succes, la Primăria Capitalei, însă victoriile au venit după candidaturile ca independent, criticând întreaga clasă politică, și fiind văzut ca un permanent posibil prezidențiabil.

Sorin Oprescu se află în acest moment la al doilea mandat câștigat în fruntea Primăriei Capitalei. În 2008, a devenit primul primar general independent din București, iar acum Sorin Oprescu a devenit primul primar general al Capitalei reținut de DNA și apoi arestat.

Potrivit Legii administrației publice locale, „mandatul primarului se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv”, prin ordin al prefectului. În cazul în care primarul este suspendat, atribuțiile îi sunt preluate de unul dintre viceprimari, desemnați prin vot secret al consilierilor locali.

Primaria Capitalei are doi viceprimari: Cornel Pieptea, din partea PNL, și Alexandru Dan Darabonț, din partea PSD. Cele mai mari șanse să ocupe interimar funcția de primar, în cazul în care Sorin Oprescu va fi suspendat, le are Cornel Pieptea, având în vedere că liberalii controlează majoritatea în Consiliul General și ar putea să-l impună prin vot pe acesta.