Omul de afaceri Nelu Iordache a fost reținut, în această seară, de procurorii anticorupție, la finalul unei noi audieri, au declarat pentru gândul surse judiciare.
Iordache, cunoscut drept unul dintre „regii asflatului” din România, a fost reținut pentru 24 de ore și se va prezenta în fața instanței, cu un mandat de arestare de 29 de zile.
Omul de afaceri a fost convocat la audieri sâmbătă dimineață, aceastea durând câteva ore, scrie Mediafax. Nelu Iordache a fost dus în arestul Poliției Capitalei și urmează să apară în fața unui judecător al Tribunalului București în cursul zilei de duminică, ordonanța de reținere expirând în 2 decembrie, după ora 18.00, au mai precizat sursele citate.
Un raport al Departamentului pentru Lupta Antifraudă arată că Nelu Iordache și compania Romstrade au deturnat 6 milioane de euro din fondurile europene destinate construcției autostrăzii Nădlac-Arad. Raportul care stă la baza dosarului DNA arată că regele asfaltului a utilizat 2 milioane de euro pentru achiziționarea unui avion Boeing 737. Tot din banii pentru autostradă, un asociat al lui Iordache ar fi cumpărat terenuri în localitatea Adunați Copăceni unde dorea să realizeze un aeroport. DLAF susține că aceste cheltuieli nu puteau fi realizate legal deoarece nu aveau legătură cu construcția autostrăzii.
CITEȘTE MAI MULT DESPRE DOSARUL LUI NELU IORDACHE
Cum a încercat Iordache să ascundă delapidările
„Prin Ordonanțele din data de 1 decembrie 2012, procurorii au dispus extinderea cercetărilor și punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, în sarcina căruia s-au reținut următoarele infracțiuni: schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, în formă continuată; delapidare, în formă continuată; folosirea cu rea credință a creditului societății, în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (27 acte materiale); spălare de bani”, se precizează într-un comunicat de sâmbătă seară al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
Potrivit procurorilor anticorupție, Nelu Iordache, în calitate de administrator al firmei SC Romstrade SRL, ar fi schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația sumei de 25.000.000 lei, bani încasați în vederea proiectării și execuției lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac – Arad, lucrarea fiind finanțată în proporție de 85% din fondul de coeziune al Uniunii Europene. Cea mai mare parte, și anume 9.724.780 lei din suma destinată pentru construcția autostrăzii, ar fi fost folosită pentru achitarea unor datorii ale societăților în care era direct interesat, plăți făcute în baza unor contracte ce nu au legătură cu derularea contractului pentru autostradă, susțin anchetatorii.
„O altă parte din bani, și anume 9.861.000 lei, au fost retrași în numerar cu scopul declarat al achiziției de terenuri, în baza unor antecontracte de vânzare cumpărare fictive. Inculpatul Iordache Nelu a falsificat personal 7 dintre aceste contracte. În ceea ce privește alte 20 de operațiuni comerciale ce nu au legătură cu proiectul construirii autostrăzii, Iordache Nelu i-a instigat pe unii angajați ai SC Romstrade SRL să falsifice documente justificative. Banii au fost folosiți fie pentru rambursarea de dobânzi și comisioane restante aferente unui contract de credit, fie au a fost cheltuiți cu titlu de onorariu notar public, taxă de carte funciară și impozit aferente achiziționării unui teren în comuna Adunații Copăceni, precum și pentru materiale, lucrări și servicii de consultanță și transport necesare proiectului de construcție, a unui complex în comuna Adunații Copăceni. Toate aceste plăți nu au legătură cu proiectul de construcție a autostrăzii”, se arată în comunicat.
Procurorii mai spun că, pentru a disimula adevărata proveniență a banilor utilizați pentru plățile sus menționate, Nelu Iordache ar fi trecut acești bani, pe baza unor facturi care atestau operațiuni fictive, prin firmele administrate de complicii săi. Apoi, banii s-au întors cu explicația „plată eronată” sau „plată nedatorată” în contul SC Romstrade SRL deschis la o altă bancă decât cea prin care se derulau operațiunile de plăți aferente contractului pentru construirea autostrăzii, mai spun procurorii.
„Activitatea infracțională a fost desfășurată cu sprijinul unor administratori ai unor firme care, în baza unor înțelegeri cu Nelu Iordache, au emis facturi aferente proiectului de construire a autostrăzii, le-au stornat și au restituit, de regulă în aceeași zi, sumele de bani la SC Romstrade SRL, în alt cont, cu explicația de plată eronată sau necuvenită”, arată DNA.
În acest dosar, procurorii efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
CNADNR a reziliat contractul pentru primul tronson Arad-Nădlac
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a reziliat recent contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii Nadlac-Arad, încheiat cu o asociere din care face compania Romstrade, controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor.
Directorul general al CNADNR, Mircea Pop, a afirmat, joi, că firma Romstrade, deținută de Nelu Iordache, mai are încă două contracte cu CNADNR, după ce miercuri a fost reziliat un altul. „Din punct de vedere al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, noi am luat măsurile pe care puteam să le luăm conform contractului încheiat cu firma Romstrade, adică am reziliat, am dat astăzi să executăm scrisoarea de garanție pentru avans, tot ce este contractual”, a declarat Pop.
Tot drectorul general al CNADNR declara, pentru MEDIAFAX, că motivul principal al rezilierii contractului pentru construirea primului tronson al autostrăzii Nadlac-Arad este reprezentat de întârzierile în execuție, proiectul fiind în prezent la stadiul de 20%, față de 70%, cât ar fi fost indicat.
Pop adăuga că există și alte motive pentru rezilierea contractului. „Este un complex de împrejurări, mai amplu”, preciza șeful CNADNR.
Premierul Ponta afirma, confirmând informațiile transmise anterior de MEDIAFAX, că proiectul de construcție a autostrăzii Arad-Nădlac, finanțat și de către Uniunea Europeană, a fost licitat în condiții considerate de Comisia Europeană ca fiind greșite, astfel că este posibilă rezilierea contractului și organizarea unei noi licitații.
MEDIAFAX anunța încă din luna iulie că oficialii Comisiei Europene pregătesc o scrisoare de întrerupere a uneia din plățile solicitate de către CNADNR pentru un contract de construcție a autostrăzii Arad-Nădlac în contextul în care au fost identificate „iregularități și suspiciuni de fraudă”.
Lungul drum al autostrăzii de 39 de kilometri
Construcția autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărțită în două loturi, pe o distanță totală de aproape 39 kilometri. Primul a fost adjudecat de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro, iar lotul al doilea revine companiei germane Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane euro.
Finanțarea este asigurată din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene.
Lucrările au început în toamna anului trecut, termenul de finalizare a ambelor tronsoane ale Autostrăzii Nădlac-Arad fiind anul 2013.
CNADNR a mai reziliat un contract încheiat cu o asociere din care face parte compania Romstrade, pentru reabilitarea unui tronson al DN6, Alexandria-Craiova. Contractul încheiat cu asocierea Romstrade – Ezentis Infraestructuras – Euroconstruct Trading 98 viza reabilitarea DN6, lot 2, pe o porțiune de aproape 53 de kilometri.
CNADNR preciza că a transmis în 14 noiembrie înștiințarea de reziliere a contractului, decizia fiind luată ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către antreprenor, respectiv pentru că nu a îndeplinit „notificarea de remediere cu privire la recuperarea întârzierilor și nu a respectat termenele asumate cu privire la îndeplinirea punctelor de referință”.
Compania de Drumuri menționa că antreprenorul nu își poate îndeplini obligațiile contractuale și nu poate finaliza toate lucrările până la expirarea duratei de execuție a lucrărilor, de 730 zile, în contextul în care au trecut deja 560 de zile.
Contractul pentru acest lot din DN6 figurează într-un raport al Corpului de Control al premierului, finalizat în noiembrie, în care se arată că lucrările de construcție de drumuri naționale și autostrăzile sunt întârziate deoarece firmele de construcții nu dispun de personal și utilaje suficiente, pe măsura contractelor, și lucrează în același timp pe mai multe șantiere. Verificările au fost derulate la CNADNR pentru identificarea cauzelor care au determinat întârzierile în execuția lucrărilor de infrastructură rutieră aflate în derulare, perioada verificată fiind 1 ianuarie 2007-31 august 2012.
Raportul a fost transmis Ministerului Transporturilor și CNADNR pentru a dispune măsurile necesare.
2009: Romstrade era cel mai mare constructor local
Romstrade a fost fondată în anul 1994, capitalul social subscris și vărsat al societății Romstrade, de 16.151.800 lei, fiind repartizat celor doi asociați, respectiv 76% președintelui firmei Nelu Iordache și 24% lui Gheorge Cruceru.
Din grupul de firme controlat de Nelu Iordache fac parte mai multe companii, cele mai importante fiind Romstrade și operatorul aerian low cost Blue Air.
Unul dintre cele mai importante contracte adjudecate în 2011 de Romstrade viza construcția primului lot și a drumului de legătură al tronsonului de autostradă Nădlac-Arad, în asociere cu Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro.
Totodată, Ministerul Dezvoltării anunța că a atribuit unor asocieri din care face parte Romstrade contracte de modernizare a drumurilor județene din Prahova, Giurgiu, Ilfov, Arad și Bihor, derulate prin Programul Național de Dezvoltare a Infrastructurii. Astfel, Romstrade și Primacons ar urma să modernizeze drumurile din Prahova, Giurgiu și Ilfov pentru 781,4 milioane lei și pe cele din Arad și Bihor cu 527,2 milioane lei, fără TVA.
Romstrade a înregistrat, în 2011, un profit de 2,6 milioane de euro, adică jumătate din cel obținut în 2010, potrivit Forbes Romania. În urmă cu doi ani, cifra de afaceri a companiei era de 134 milioane de euro.
În 2009, Romstrade era cel mai mare constructor local, având un profit de peste 31 milioane de euro și o cifră de afaceri de 268 milioane de euro.
În 2011, Romstrade avea, potrivit datelor depuse la Ministerul Finanțelor, 1.623 de salariați.
Nelu Iordache a figurat în ediția 2011 a Topului Forbes 500 Miliardari pe locul 28, cu o avere de 150 milioane de euro.