Omul de afaceri Nelu Iordache va fi cercetat în libertate

Omul de afaceri Nelu Iordache va fi cercetat în libertate
Publicat: 30/11/2012, 09:42
Actualizat: 30/11/2012, 09:42

Omul de afaceri Nelu Iordache a fost audiat în noaptea de joi spre vineri, timp de aproape șase ore, la Direcția Națională Anticorupție (DNA), urmând să fie cercetat în libertate într-un dosar privind posibile deturnări de fonduri, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Iordache a fost audiat începând cu ora 2.00, împotriva sa nefiind luată, cel puțin deocamdată, nicio măsură preventivă.

Omul de afaceri va mai fi însă chemat pentru noi audieri.

În același dosar ar fi vizate alte șase persoane, potrivit surselor citate.

Nelu Iordache a fost audiat după ce anchetatorii au percheziționat în Capitală, timp de peste 12 ore, sediul firmei Romstrade deținută de acesta.

Procurorii anticorupție au ridicat documente, calculatoare și laptopuri de la sediul firmei, potrivit surselor citate.

Perchezițiile au început joi dimineață, la sediul firmei fiind prezent și omul de afaceri, însoțit de avocatul său.

Dosarul vizează posibile deturnări de fonduri în cazul lucrărilor la autostrada Arad-Nădlac.

Potrivit surselor citate, Nelu Iordache s-a asociat cu firme portugheze pentru a realiza segmentul de autostradă Arad-Nădlac, iar acestea ar fi sesizat mai multe instituții, printre care și Comisia Europeană, din cauza unor nemulțumuri apărute în privința lucrărilor.

Sursele citate au precizat că prejudiciul în acest caz ar fi de aproximativ șase milioane de euro.

Un raport al Departamentului pentru Luptă Antifraudă arată că Nelu Iordache, care deține și compania Blue Air, și Romstrade au deturnat șase milioane de euro din fondurile europene destinate construcției autostrăzii Nădlac-Arad, omul de afaceri utilizând două milioane de euro pentru achiziționarea unui avion Boeing 737.

Tot din banii pentru autostradă, un asociat al lui Iordache ar fi cumpărat terenuri în localitatea Adunați Copăceni, unde dorea să realizeze un aeroport, scrie Gândul.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a reziliat recent contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii Nadlac-Arad, încheiat cu o asociere din care face compania Romstrade, controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor.

Directorul general al CNADNR, Mircea Pop, a afirmat, joi, că firma Romstrade, deținută de Nelu Iordache, mai are încă două contracte cu CNADNR, după ce miercuri a fost reziliat un altul. „Din punct de vedere al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, noi am luat măsurile pe care puteam să le luăm conform contractului încheiat cu firma Romstrade, adică am reziliat, am dat astăzi să executăm scrisoarea de garanție pentru avans, tot ce este contractual”, a declarat Pop.

Tot drectorul general al CNADNR declara, pentru MEDIAFAX, că motivul principal al rezilierii contractului pentru construirea primului tronson al autostrăzii Nadlac-Arad este reprezentat de întârzierile în execuție, proiectul fiind în prezent la stadiul de 20%, față de 70%, cât ar fi fost indicat.

Pop adăuga că există și alte motive pentru rezilierea contractului. „Este un complex de împrejurări, mai amplu”, preciza șeful CNADNR.

Premierul Ponta afirma, confirmând informațiile transmise anterior de MEDIAFAX, că proiectul de construcție a autostrăzii Arad-Nădlac, finanțat și de către Uniunea Europeană, a fost licitat în condiții considerate de Comisia Europeană ca fiind greșite, astfel că este posibilă rezilierea contractului și organizarea unei noi licitații.

MEDIAFAX anunța încă din luna iulie că oficialii Comisiei Europene pregătesc o scrisoare de întrerupere a uneia din plățile solicitate de către CNADNR pentru un contract de construcție a autostrăzii Arad-Nădlac în contextul în care au fost identificate „iregularități și suspiciuni de fraudă”.

Construcția autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărțită în două loturi, pe o distanță totală de apropae 39 kilometri. Primul a fost adjudecat de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro, iar lotul al doilea revine companiei germane Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane euro.

Finanțarea este asigurată din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene.

Lucrările au început în toamna anului trecut, termenul de finalizare a ambelor tronsoane ale Autostrăzii Nădlac-Arad fiind anul 2013.

CNADNR a mai reziliat un contract încheiat cu o asociere din care face parte compania Romstrade, pentru reabilitarea unui tronson al DN6, Alexandria-Craiova. Contractul încheiat cu asocierea Romstrade – Ezentis Infraestructuras – Euroconstruct Trading 98 viza reabilitarea DN6, lot 2, pe o porțiune de aproape 53 de kilometri.

CNADNR preciza că a transmis în 14 noiembrie înștiințarea de reziliere a contractului, decizia fiind luată ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către antreprenor, respectiv pentru că nu a îndeplinit „notificarea de remediere cu privire la recuperarea întârzierilor și nu a respectat termenele asumate cu privire la îndeplinirea punctelor de referință”.

Compania de Drumuri menționa că antreprenorul nu își poate îndeplini obligațiile contractuale și nu poate finaliza toate lucrările până la expirarea duratei de execuție a lucrărilor, de 730 zile, în contextul în care au trecut deja 560 de zile.

Contractul pentru acest lot din DN6 figurează într-un raport al Corpului de Control al premierului, finalizat în noiembrie, în care se arată că lucrările de construcție de drumuri naționale și autostrăzile sunt întârziate deoarece firmele de construcții nu dispun de personal și utilaje suficiente, pe măsura contractelor, și lucrează în același timp pe mai multe șantiere. Verificările au fost derulate la CNADNR pentru identificarea cauzelor care au determinat întârzierile în execuția lucrărilor de infrastructură rutieră aflate în derulare, perioada verificată fiind 1 ianuarie 2007-31 august 2012.

Raportul a fost transmis Ministerului Transporturilor și CNADNR pentru a dispune măsurile necesare.

Romstrade a fost fondată în anul 1994, capitalul social subscris și vărsat al societății Romstrade, de 16.151.800 lei, fiind repartizat celor doi asociați, respectiv 76% președintelui firmei Nelu Iordache și 24% lui Gheorge Cruceru.

Din grupul de firme controlat de Nelu Iordache fac parte mai multe companii, cele mai importante fiind Romstrade și operatorul aerian low cost Blue Air.

Unul dintre cele mai importante contracte adjudecate în 2011 de Romstrade viza construcția primului lot și a drumului de legătură al tronsonului de autostradă Nădlac-Arad, în asociere cu Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro.

Totodată, Ministerul Dezvoltării anunța că a atribuit unor asocieri din care face parte Romstrade contracte de modernizare a drumurilor județene din Prahova, Giurgiu, Ilfov, Arad și Bihor, derulate prin Programul Național de Dezvoltare a Infrastructurii. Astfel, Romstrade și Primacons ar urma să modernizeze drumurile din Prahova, Giurgiu și Ilfov pentru 781,4 milioane lei și pe cele din Arad și Bihor cu 527,2 milioane lei, fără TVA.

Romstrade a înregistrat, în 2011, un profit de 2,6 milioane de euro, adică jumătate din cel obținut în 2010, potrivit Forbes Romania. În urmă cu doi ani, cifra de afaceri a companiei era de 134 milioane de euro.

În 2009, Romstrade era cel mai mare constructor local, având un profit de peste 31 milioane de euro și o cifră de afaceri de 268 milioane de euro.

În 2011, Romstrade avea, potrivit datelor depuse la Ministerul Finanțelor, 1.623 de salariați.

Nelu Iordache a figurat în ediția 2011 a Topului Forbes 500 Miliardari pe locul 28, cu o avere de 150 milioane de euro.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
A murit cel mai iubit actor. Lumea e în lacrimi: Pierderea pe care o simțim...
Cartea de identitate, pe telefonul mobil! Un nou proiect al Guvernului
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
„De ce, Doamne, mi-ai luat sensul vieții?” Igor Cuciuc, distrus de durere după ce și-a...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Inteligența Artificială Generală este aici! Descoperirea făcută de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din...