Prima pagină » Sport » Omul viitorului va fi sportiv! Investițiile CNI ne pregătesc pentru performanță

Omul viitorului va fi sportiv! Investițiile CNI ne pregătesc pentru performanță

Omul viitorului va fi sportiv! Investițiile CNI ne pregătesc pentru performanță / Sursă Foto: Facebook, CNI

„Mens sana in corpore sano” (Minte sănătoasă în corp sănătos) – este crezul transmis, până astăzi, de la vechile civilizații care stau la baza lumii contemporane. La mai bine de 2.000 de ani de la primele atestări ale acestui dicton latin, cu rădăcini în cultura ateniană, iată că omul contemporan gândește la  fel: prin sport devenim mai sănătoși la trup și la minte, avem putere de muncă și creativitate.

Tocmai de aceea, la nivel mondial se discută, în ultimele decenii, din ce în ce mai serios, despre omul viitorului ca sportiv, indiferent de celelalte activități pe care le are. Iar pentru toate acestea, în întreaga lume s-au construit baze sportive, terenuri și săli de sport moderne, stadioane și bazine de înot, atât pentru cei care își doresc să facă performență, cât și pentru publicul larg.

Baze sportive moderne, prin Compania Națională de Investiții (CNI)

În România, în ultimii 18 ani, au fost construite sau modernizate, prin Compania Națională de Investiții (CNI) peste 1.200 de obiective menite să ajute la dezvoltarea infrastructurii sportive, de masă sau de performanță. Orașe importante din România au astăzi stadioane, baze sportive moderne, săli de sport și bazine de înot, datorită proiectelor derulate de CNI: Stadionul Ion Oblemenco și Sala Polivalentă de la Craiova, Sala Sporturilor și Stadionul de la Târgu Jiu, Sala Sporturilor „Olimpia”, din Ploiești, Bazinul de Polo de la Arad, Bazinul Olimpic Dinamo București, Bazinul de Polo Steaua București, Bazinul Olimpic Rapid București sau Patinoarul de la Târgu Secuiesc sunt doar câteva dintre marile investiții ale CNI în infrastructura necesară pentru dezvoltarea sportului de performanță. Acestora li se alătură stadioanele de antrenament pentru Euro2020 care sunt în curs de finalizare în acest moment: Steaua (cu o capacitate de 31.254 de spectatori), Rapid (cu o capacitate de 14.050 de spectatori) și Arcul de Triumf (cu o capacitate de 8.207 de spectatori).De asemenea, se construiesc săli polivalente, la Oradea, Pitești și Constanța, Complexul Olimpic de Natație de la Otopeni și Patinoarul de la Gheorgheni. Pentru că CNI investește în infrastructura sportivă de performanță și contribuie astfel la realizările sportive ale României. Toate aceste investiții moderne sunt esențiale și pentru sportul de masă, contribuind la dezvoltarea armonioasă a tinerilor și la descoperirea noilor talente și a campionilor de mâine

În ultimii ani, datorită Companiei Naționale de Investiții (CNI), avem peste 1.100 de săli de sport dedicate uzului didactic și alte peste 150 care acum se află în perioada execuție. De asemenea, România are peste 16 de bazine de înot didactice și alte 22 care urmează să fie finalizate, în curând. CNI are în curs de implementare și construirea unor baze sportive ale căror amplasamente sunt stabilite în colaborare cu Federația Română de Fotbal (FRF) și Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Toate aceste investiții sunt pentru o Românie frumoasă, cu oameni care se vor putea dezvolta armonios, cu performeri care se vor putea antrena în voie, astfel încât să câștige multe competiții internaționale.

 

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și