OMV dă în judecată Turcia și îi cere despăgubiri pentru retragerea din proiectul Nabucco
Proiectul Nabucco, susținut de Uniunea Europeană, ar fi urmat să transporte gaze din Azerbaidjan și să reducă astfel dependența Europei de Rusia, dar a eșuat în lipsa furnizorilor, care au preferat proiectul rus South Stream. Ulterior, Rusia a renunțat la rândul ei la South Stream, respins de Uniunea Europeană pentru că încălca legislația europeană referitoare la piața energiei și concurență, Moscova lansând un nou proiect, TurkStream.
Guvernul de la Ankara a decis retragerea Turciei din proiectul Nabucco, iar în luna mai a încheiat un acord cu Rusia pentru gazoductul alternativ, TurkStream.
Reprezentanții OMV, care au declanșat procesul la curtea internațională de arbitraj de la Banca Mondială, în luna iunie, au refuzat să comenteze.
Grupul austriac a lichidat OMV Nabucco Gas Pipeline International, divizie creată pentru construcția Nabucco, cu o pierdere de 177 de milioane de euro, potrivit publicației Trend.
OMV a anunțat în cadrul rezultatelor financiare trimestriale că dezvoltă o strategie pentru extinderea colaborării cu Rudia, pentru a susține veniturile afectate de prăbușirea prețurilor petrolului la nivel global și reducerea producției din Libia și Yemen.
Veniturile OMV au scăzut cu 38% în trimestrul al doilea față de aceeași perioadă a anului trecut, în pofida producției mai mari.
OMV a încheiat în acest an un memorandum de înțelegere cu Gazprom, precum și cu Royal Dutch Shell și E.ON, pentru dublarea capacității gazoductului Nord Stream, care leagă Rusia și Germania, prin Marea Baltică.