„ONE MAN SHOW”. Un controlor din Iași se dă în spectacol în autobuz în timp ce poartă masca sub nas: „Țărancă!” /„Poate vrei să cobori la prima! N-ai ce posta pe Facebook?“ – VIDEO
Un controlor al Companiei de Transport Public Iași a făcut un adevărat „one man show” vineri, 3 iulie, țipând la călători și stând la taclale cu șoferul care nu purta mască.
Bărbatul a urcat în autobuz alături de alți patru controlori, trei femei și un bărbat, care au început să le măsoare călătorilor temperatura, potrivit Ziarul de Iași.
Controlor din Iași, „spectacol” în autobuz în timp ce poartă masca sub nas
Controlorul dornic de atenție și-a aranjat masca de protecție sub nas, apoi a verificat legitimațiile de călătorie și s-a dus alături de șofer să stea la vorbă.
Așa cum se poate observa în imagini, șoferul nu purta mască iar controlorul o are sub nas. Ce înseamnă acest lucru? Dacă oricare dintre ei ar fi avut coronavirus, l-ar fi putut transmis celuilalt, în oricare dintre cazuri, rezultatele ar fi fost dezastruoase, întrucât ambii au zilnic contact de zeci de oameni.
O femeie care nu a vrut să i se măsoare temperatura a început să vorbească urât cu cele trei controloare, iar bărbatul „înfoiat” instinctul de „protector” țipând în timp ce aceatsa cobora „Tărancă!”.
„Oamenii aceștia reprezintă o instituție, nu ar trebui să se comporte urât, indiferent de situație. Dar dacă vrei să faci show, faci“, a povestit o fată care fusese martoră la incident.
Scenele de-a râsu-plânsu nu s-au oprit aici. Pe o porțiune de traseu se pare că era ambuteiaj iar o tânără a început filmeze pentru a-i informa prin intermediul rețelelor de socializare și pe ceilalți participanți la trafic.
Controlorul: „N-ai voie să filmezi în autobuz! Poate vrei să cobori la prima! N-ai ce posta pe Facebook?”
„Probabil s-a gândit că vreau să îi dau pe ei de gol. Intenția mea nu a fost aceasta, dar el singur și-a făcut-o cu mâna lui și nu merită ignorat sau iertat. Nu intenționam să filmez interiorul autobuzului, ci blocajul din trafic deoarece prin natura meseriei mele mă ocup de informare, transmit ce se întâmplă în oraș, iar un blocaj în trafic merită anunțat pentru ca participanții să găsească rute alternative, să evite zona. În altă ordine de idei, autobuzul e mijloc de transport public susținut din banii călătorilor. Acest individ grosolan și tupeist mi-a atras atenția asupra a ceea ce dorea, probabil, să ascundă. Există reguli care trebuie respectate și de către angajați, nu doar de către beneficieri, iar dacă cineva vede o neregulă, are dreptul să vină cu dovezi. În plus, autobuzul are camere de supraveghere. Adică ei au voie să ne filmeze pe noi, noi nu avem voie să-i filmăm pe ei? Ar trebui să se ocupe cineva și de educarea celor trimiși să lucreze direct cu publicul”, susține tânăra.