Operațiune de amploare în Capitală și 11 județe. Sunt căutați suspecții dintr-un caz de evaziune de 10 milioane de euro

Publicat: 04 09. 2014, 09:11
Actualizat: 06 02. 2019, 10:37

Potrivit Poliției Române, polițiștii au descins la 105 de adrese din București și județele Bacău, Brașov, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Maramureș, Mureș, Olt, Satu-Mare, Teleorman și Vâlcea.

În urma perchezițiilor, 67 de persoane ar urma să fie duse la audieri.

La acțiunea participă 353 de polițiști de la structurile de investigare a fraudelor, investigații criminale și acțiuni speciale din cadrul Poliției Române, Poliției Capitalei și al inspectoratelor de poliție ale județelor unde au loc descinderile.

Acțiunea de joi, care are suportul de specialitate al SRI, se desfășoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Fraudelor al Poliției Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.