Un număr de 167 de percheziții au loc, luni dimineață, în București și în 14 județe, fiind vizată o grupare specializată în evaziune fiscală și spălare de bani cu un prejudiciu de 9,8 milioane de euro, 110 persoane urmând să fie duse la audieri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Poliției Județene Suceava, polițiștii BCCO Suceava, sub coordonarea procurorilor DIICOT- Serviciul Teritorial Suceava, fac, luni dimineață, 167 de percheziții domiciliare în București și 14 județe.
Astfel, au loc 74 de percheziții în Suceava, 27 în Brașov, 24 în Iași, 14 în Botoșani, 11 în Dâmbovița, patru în Neamț, trei în Timiș, câte două în Galați și Olt, iar câte una în București, Bacău, Vrancea, Mureș, Vâlcea și Ilfov, urmând să fie puse în executare 110 mandate de aducere.
Conform sursei citate, din iunie 2012, polițiști și procurorii suceveni fac cercetări față de 118 persoane fizice și 39 de persoane juridice, pentru inițiere, constituire, sprijinire și aderare la un grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani.
Din investigații a reieșit că în județul Suceava s-a constituit un grup infracțional organizat cu ramificații pe aproape întreg teritoriul țării, având drept scop sustragerea de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului statului prin înregistrarea în evidențele contabile a unor facturi care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive având ca rezultat diminuarea bazei impozabile și însușirea în mod ilegal a sumelor provenite din aceste activități.
Principalii exponenți ai grupului infracțional ar fi șase tineri din județul Suceava, iar în urma verificărilor a rezultat că la grupul infracțional ar fi aderat un bărbat în vârstă de 42 de ani, din orașul botoșănean Bucecea, care, cu ajutorul unui bărbat în vârstă de 32 ani din Bacău, ar fi preluat societăți comerciale atât din Suceava, cât și din țară, ultimul fiind desemnat asociat și administrator al societăților comerciale preluate.
Ulterior, aceste societăți comerciale ar fi fost puse la dispoziția liderului grupului infracțional, care le-ar fi introdus într-un circuit financiar fraudulos în sensul că, în numele acestor societăți comerciale care efectuau operațiuni, în principal, cu materiale de construcții, s-ar fi emis facturi fiscale fictive având ca beneficiari diverse firme din județele Suceava, Botoșani, Bacău, Dâmbovița, Neamț, Timiș, Vrancea, Brașov, Mureș, Galați, Vâlcea, Ilfov, Iași, Olt și municipiul București, societăți care, în baza facturilor menționate mai sus, ar fi colectat TVA aferent tranzacțiilor fictive și și-ar fi diminuat profitul obținut în urma activității comerciale desfășurate.
Astfel, prin activitățile infracționale desfășurate de membrii grupului infracțional, bugetul statului ar fi fost grav prejudiciat, prin neachitarea TVA și a impozitului pe profit, unele din aceste societăți beneficiind chiar de rambursări ilegale de TVA de la bugetul de stat.
Membrii grupului sunt suspectați că intrau în contact direct cu administratori de societăți comerciale interesați să își diminueze baza impozabilă, iar prin intermediul societăților comerciale pe care le dețineau sau le controlau, realizau vânzări fictive de bunuri către aceste societăți comerciale „recrutate”, fiind emise facturi fictive pentru marfă inexistentă în realitate pe care societățile beneficiare le introduceau în contabilitate. Pentru a se da o legitimitate și o aparență de legalitate tranzacțiilor comerciale efectuate, membrii grupării ar fi oferit administratorilor societăților comerciale „recrutate” bani, reprezentând contravaloarea mărfii „livrate” pentru ca aceștia să facă viramente bancare către societățile emitente ale facturilor fiscale fictive.
Membrii grupului infracțional organizat sunt suspectați că retrăgeau aceste sume, beneficiind de un comision din partea societăților comerciale evazioniste, reprezentat de o cotă parte din suma cu care a fost prejudiciat bugetul de stat. După o perioadă în care firmele controlate de membrii grupării nu achitau la bugetul de stat TVA-ul colectat și impozitul pe profit aferent acestor tranzacții, aceștia ar fi cesionat societățile comerciale în cauză, firme care după câteva luni intrau în faliment.
Astfel, se bănuiește că transferurile succesive de bani, efectuate din conturile societăților „recrutate” prin conturile societăților controlate de membrii grupului infracțional, au avut ca scop spălarea banilor proveniți din evaziune fiscală pentru ca în final, sumele inițiale să se întoarcă la beneficiarii facturilor fictive, fiind diminuate doar de comisioanele bancare aferente operațiunilor efectuate și comisioanele plătite membrilor grupului care au sprijinit realizarea acestor activități infracționale.
Prejudiciul adus bugetului de stat, estimat până în această fază a cercetărilor, ar fi de 9,8 milioane de euro.
În urma probatoriului administrat în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale față de 118 persoane fizice și 39 de persoane juridice.
La acțiunea de luni dimineață participă și polițiști din cadrul BCCO București, BCCO Bacău, BCCO Timișoara, BCCO Brașov, BCCO Ploiești, BCCO Galați, BCCO Pitești, BCCO Iași, BCCO Mureș, IPJ Suceava – SAS, IPJ Botoșani și jandarmi de la IJJ Suceava, IJJ Botoșani și Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău. În total, la acțiune, participă peste 415 polițiști și peste 350 de jandarmi.
Pe parcursul cercetărilor s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale – IGPR, SRI și DIPI.