Prima pagină » Știri » Opozantul cecen Imran Aliev, un alt adversar al ”Țarului” Putin, a fost asasinat într-un hotel din Franța

Opozantul cecen Imran Aliev, un alt adversar al ”Țarului” Putin, a fost asasinat într-un hotel din Franța

Opozantul cecen Imran Aliev, un alt adversar al ”Țarului” Putin, a fost asasinat într-un hotel din Franța

Teoria conform căreia Kremlinul ar fi trimis în Europa o echipă de asasini pentru a-i elimina pe adversarii ”Țarului” Vladimir Putin a ieșit din nou la lumină după ce, în noaptea de 29 spre 30 ianuarie a acestui an, opozantul cecen Imran Aliev a fost ucis în camera unui hotel aflat în apropierea gării din Lille, oraș din nordul Franței.

Polițiștii francezi ajunși la locul crimei au descoperit că Imran Aliev a fost înjunghiat de zeci de ori cu un cuțit, iar corpul său a fost mutilat. Acest asasinat prezintă semnele distinctive ale unei operațiuni coordonate de Rusia împotriva unei persoane care a îndrăznit să critice regimul de la Kremlin și pe liderii săi regionali. În ultima vreme, potrivit concluziilor celor care analizează tiparele unor astfel de crime, asasinatele au devenit o metodă preferată de Rusia pentru a închide gura opozanților politici.

Asasinul l-a încurajat pe Aliev să meargă în Lille

Blogger-ul cecen – aflat în exil – Tumso Abdurrakhmanov a susținut că știe numele asasinului lui Imran Aliev. Acesta este Usman Mamadayev, despre care Abdurrakhmanov susține că a zburat de la Moscova în Spania și apoi în Germania. Ulterior, s-a deplasat în Belgia, unde Imran Aliev a solicitat azil și a fost pus sub protecția poliției. Tumso Abdurrakhmanov declară că Mamadayev l-a încurajat pe Imran Aliev să meargă cu el în Lille, acolo unde l-a și omorât. Abdurrakhmanov a mai spus și că Mamadayev a fugit – după ce l-a omorât pe Aliev – din Europa la Moscova, prin Berlin.

Ancheta pentru identificarea asasinului și a eventualilor complici este în derulare, mai ales în contextul recentei asasinări a lui Zelimkhan Khangoshvili, un cetățean georgian de 40 de ani care a fost împușcat de  două ori în cap – de la o distanţă mică – de un cetățean rus, în parcul Kleiner Tiergarten din Berlin. Asasinatul a avut loc pe data de 23 august 2019.

Anul trecut, un cetățean georgian a fost împușcat în Berlin

În luna august a anului trecut, un cetățean de origine georgiană – Tornike K., cunoscut şi sub numele de Zelimkhan Khangoshvili – a fost împușcat în cap, de două ori, în timp ce se îndrepta către o moschee din Berlin. Bineînțeles, Moscova a negat cu vehemență orice implicare în acest asasinat, însă președintele Vladimir Putin l-a caracterizat pe cel asasinat drept „terorist”.

Vladimir Putin, în timpul unei conferinţe de presă care a urmat după încheierea summitului în format Normandia de la Paris, a declarat – conform agenției TASS – că georgianul ucis a fost unul dintre cei care au organizat, în 2010, atacurile de la metroul din Moscova.

„A fost unul dintre organizatorii atacurilor de la metroul din Moscova”, a declarat Vladimir Putin. Totodată, l-a caracterizat pe georgianul asasinat la Berlin drept „terorist”. „Era un militant. Nouăzeci şi opt de oameni au fost ucişi într-unul dintre atacurile la care a participat”, a mai precizat președintele rus.

Rusia, suspectată de două asasinate și în Marea Britanie

Conform informațiilor furnizate de publicaţia The Sunday Times, Rusia ar avea legătură și cu alte două asasinate comise în ultimii ani în Marea Britanie. Au fost descoperite noi probe de către anchetatorii britanici în cazul otrăvirii fostului spion dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia în martie la Salisbury (Anglia), iar anchetatorii Diviziei antiteroriste a Scotland Yard-ului – SO15 – au avut acces la noi informații. Conform acestora, Kremlinul s-ar putea afla în spatele uciderii a încă două persoane în Marea Britanie în ultimii ani.

Este vorba despre  Aleksandr Perepelicinâi – om de afaceri rus critic la adresa Kremlinului, care a decedat în 2012 la reşedinţa sa din Surey, în sudul Angliei, după ce mâncase o ciorbă rusească – și antreprenorul Scot Young. Și acesta lansa critici, în cercul său de prieteni, la adresa Moscovei. Young a căzut de la etaj locuinței sale din Londra cu patru ani în urmă.

Aleksandr Perepelicinâi a decedat, în condiții suspecte, în 2009, atunci când se afla în arest preventiv. Fusese un martor-cheie în cazul fostului avocat al firmei Hermitage Capital, Serghei Magniţki. Acesta acuzase mai mulți oficiali ruși că au participat la fraudarea a 230 milioane de dolari.

Citește și