Opoziția a sesizat CCR pe legea care dezincriminează fapte de corupție, inițiată de Rădulescu

„Constatăm că, în procedura de reexaminare a Legii pentru modificarea și completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (PLx nr.340/2018), ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.584/25.09.2018, Parlamentul României a ignorat considerente cu caracter general din decizia precitată, fapt care afectează, din perspectivă constituțională, conținutul articolului unic în forma adoptată după reexaminare”, arată sesizarea PNL și USR transmisă, MEDIAFAX, printr-un comunicat de presă.

CCR a reținut în decizia sa că textul de lege în vigoare respectă obligațiile internaționale asumate de statul român, iar reducerea sferei sale de efect „ar echivala, astfel cum s-a arătat, cu acceptarea și tolerarea unor acte de corupție, ceea ce intră, în mod fundamental, în coliziune cu obligațiile internaționale asumate de statul român”.

„Prin urmare, din cele de mai sus, rezultă că marja de apreciere a legiuitorului este una redusă atunci când în discuție sunt infracțiunile de corupție sau asimilate acestora, astfel încât controlul Curții Constituționale este unul strict”, arată decizia CCR invocată în obiecția de neconstituționalitate a partidelor de Opoziție.

Deputații PNL și USR arată că legea este neconstituțională deoarece „consacră restrângerea domeniului de aplicare al infracțiunii reglementate prin norma în vigoare, legiuitorul refuzând aplicarea obligației regulamentare de a asigura corelarea tehnico-legislativă cu Decizia CCR nr.584/2018.

Aceștia susțin că legile trebuie să fie „clare, predictibile și lipsite de echivoc – dispune art. 36 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative – pentru a satisface cerința referitoare la calitatea actului normativ, parte esențială a principiului securității juridice consacrat pe cale jurisprudențială”.

Prin urmare, Camera Deputaților trebuia să efectueze corelările tehnico-legislative necesare, pentru ca actul normativ care intră în vigoare să îndeplinească cerințele legale de claritate, fluență și accesibilitate.

Decizia de neconstituționalitate emisă de CCR prevede că legea „limitează sfera de acțiune a normei de incriminare, ceea ce are drept efect acceptarea ideii ca un act de corupție să nu fie sancționat penal”.

Judecătorii Curții argumentează în decizia lor că „legiuitorul nu are competența de a limita sfera de cuprindere a infracțiunii analizate doar în funcție de natura materială a folosului obținut, în condițiile în care intensitatea lezării relațiilor sociale ocrotite este aceeași, indiferent că folosul obținut este unul patrimonial sau nepatrimonial”.

„Curtea subliniază că revine organelor judiciare obligația de a administra probatoriul necesar pentru a demonstra legătura de cauzalitate între activitatea ilicită realizată și scopul urmărit pentru reținerea infracțiunii analizate. Legătura de cauzalitate, ca element al laturii obiective a infracțiunii, trebuie să rezulte în mod indubitabil din probele administrate. (…) Parlamentul nu-și poate exercita competența de incriminare și de dezincriminare a unor fapte antisociale decât cu respectarea normelor și principiilor consacrate prin Constituție”, potrivit deciziei CCR, citate în sesizarea depusă de PNL și USR.

Sesizarea mai arată că infracțiunea descrisă la art.12 din Legea nr.78/2000, forma în vigoare, se săvârșește în patru modalități alternative, „atașate scopului constând în «obținerea, direct sau indirect, a anumitor foloase necuvenite»: 1) operațiuni financiare săvârșite ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană; 2) încheierea unor tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale; 3) folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității; 4) permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității”.

În cazul primei infracțiuni descrise la articolul 12 din Legea 78/2000 în vigoare, PNL și USR argumentează că CCR a decis într-o altă cauză că: „prin ea însăși, simpla efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț nu determină existența elementului material al infracțiunii, efectuarea de operațiuni financiare având, așadar, relevanță penală și putând constitui elementul material al infracțiunii numai dacă este săvârșită ca act de comerț, dacă operațiunile financiare sunt incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană și dacă sunt săvârșite în scopul determinat de legiuitor”.

Această constatare se aplică și în privința celorlalte trei modalități alternative de săvârșire reglementate de art.12 al legii.

Potrivit deciziei CCR privind legea de modificare a art. 12 din legea 78/2000, actul normativ limitează „sfera de acțiune a normei de incriminare”, ceea ce are drept efect acceptarea ideii ca un act de corupție să nu fie sancționat penal”.

Actul normativ a fost adoptat de Camera Deputaților în ședința din 16 aprilie 2019, în calitatea de cameră decizională.

În Legea pentru modificarea articolului 12 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție se introduce un nou alineat cu următorul cuprins: „(2) În sensul prezentei legi, operațiunile financiare constau în operațiuni care antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operațiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare și cele asimilate acestora, tranzacții comerciale interne și internaționale. Pentru a fi efectuate ca acte de comerț, operațiunile financiare trebuie să constituie o acțiune de intermediere în circulația bunurilor făcută în mod organizat și sistematic, în scopul obținerii de profit”.

Pe 25 septembrie CCR a admis sesizarea președintelui Klaus Iohannis cu privire la modificările aduse Legii privind prevenirea faptelor de corupție.