Municipalitatea bucureșteană are ca obiectiv prioritar realizarea a două ambulatorii noi la Spitalele Gomoiu și Foișor, dar și reînființarea policlinicilor, pentru a funcționa cel puțin una în fie sector, a anunțat, vineri, primarul general Sorin Oprescu.
„Avem un obiectiv important, și anume vom începe reabilitarea, modernizarea și echiparea ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic de Ortopedie Foișor și al Spitalului Gomoiu. Proiectul constă în reabilitarea și modernizarea clădirii, precum și echiparea cu aparatură de înaltă performanță, care înglobează tehnologii moderne și eficiente pentru diagnosticarea pacienților”, a mai spus edilul-șef al Capitalei, cu ocazia unei vizite pe șantirerele unităților sanitare în construcție.
Oprescu a ținut să sublinieze și că trebuie reînființate policlinicile, pentru a fi câte o policlinică centrală pe sector, unde oamenii să poată să ajungă mai ușor pentru o consultație care nu reprezintă urgență medicală.
Întrebat dacă municipalitatea va cumpăra spații pentru policlinici sau dacă le are deja, Oprescu a precizat că nu sunt bani pentru achiziții.
„Nu avem bani să cumpărăm spații. Vom folosi clădiri vechi”, a spus primarul general.