Opt persoane au fost rănite pe Valea Oltului, după ce o femeie a adormit la volan
Potrivit IPJ Sibiu, accidentul s-a produs pe DN 7, la km.247 și a fost provocat de o femeie în vârstă de 54 de ani, care ar fi adormit la volan și a intrat cu autoturismul pe contrasens, lovind o mașină care se deplasa regulamentar.
„O femeie în vârstă de 54 de ani, în timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, pe fondul neatenției în conducere, posibil să fi adormit, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar spre Vâlcea”, au declarat reprezentanții IPJ Sibiu.
Potrivit ISU Sibiu, la fața locului s-au acordat îngrijiri medicale pentru 8 persoane implicate în accident, două femei și 6 bărbați.
Femeia care a provocat accidentul și un bărbat de aproximativ 50 de ani, pasager în aceeași mașină au fost transportați la UPU Sibiu.
Celelalte șase persoane au refuzat transportul la spital.