În Ploiești există patru cimitire, dintre care numai unul, cel din cartierul Mihai Bravu, mai are locuri libere de înhumare, 10 la număr.
„Încă din anul 2014, am trimis către Primărie o serie de adrese prin care am cerut extinderea de urgență a cimitirului din Mihai Bravu întrucât locurile de la acea vreme, în număr de 500 de locuri libere, se epuizau. În prezent, noi mai avem 10 locuri libere la cimitirul Mihai Bravu. Am reușit ca în cazul unui deces iminent să rezolvăm această problemă, însă vom rămâne fără soluții”, a declarat Adela Frățilă, purtător de cuvânt al SGU Ploiești.
Potrivit municipalității, în scurt timp va fi demarată procedura de extindere a cimitirului din Mihai Bravu.
„Este o situație destul de neplăcută. Am demarat deja o procedură. Săptămâna aceasta va fi o rectificare de buget pentru a putea demara proiectul de extindere a cimitirului, suprafața va fi în jur de 3,2 hectare și sperăm ca din luna august să înceapă lucrările”, a declarat Adrian Dobre, primarul Ploieștiului.
Potrivit acestuia, în primă fază va fi alocată suma de 500.000 de lei. Dobre a mai precizat că sunt litigii în instanță pentru 16.000 de locuri de înhumare.
„Am demarat procedura de notificare a concesionarilor care nu au achitat tarifele, redevența, anuală, pentru locurile concesionate și o parte dintre acestea pot reintra în administrarea noastră și noi le vom reconcesiona, în măsura în care acest lucru este posibil”, a declarat Adela Frățilă, purtător de cuvânt al SGU Ploiești.
Potrivit primarului, pe lângă extinderea acestui cimitir, municipalitatea analizează și ideea înființării unui nou cimitir.
„Avem un teren pe care l-am identificat. Este situat în zona de vest, lângă Parcul Municipal Vest”, a declarat Adrian Dobre, primarul Ploieștiului.
Întrebat ce se va întâmpla cu persoanele care mor până la extinderea cimitirului, primarul a răspuns: „se găsesc soluții, punctual”.
Potrivit anunțurilor postate pe Internet, un loc de veci în cimitirele din Ploiești poate fi cumpărat cu 3.000 de euro. Este vorba de un loc de veci cu două racle și care e situat în cimitirul Viișoara.