Orașul în care s-a decis desființarea Poliției Locale | Primarul: Nu prea își avea rostul
Desființarea Poliției Locale din Darabani a fost decisă la ultima ședință a Consiliului Local.
Primarul Liviu Hrimiuc a declarat, pentru MEDIAFAX, că este vorba mai mult de o reorganizare, iar cei șase angajați ai Poliției Locale vor deveni agenți de pază.
„E o reorganizare, nu își pierde nimeni locul de muncă, or să rămână agenți de pază. O să devină mai eficienți în situația în care vor deveni personal contractual. Poliția Locală nu prea își avea rostul în orașul nostru. Cei șașe vor fi angajați ai Primăriei, doar că li se va schimba statutul”, a spus Liviu Hrimiuc.
Întrebat care e logica desființării Poliției Locale, dacă angajații își vor păstra atribuțiile, Liviu Hrimiuc a răspuns că face economie: „Una e să fii polițist local și alta e să fii agent de pază. În primul rând facem ceva economii la bugetul local. Am făcut un calcul, dar nu am datele în față, nu pot să vă spun ce economii vom face”.
Pentru a fi pusă în aplicare este necesară o aprobare de la Prefectura Botoșani.