Prima pagină » Știri » Orban anunță angajarea răspunderii Guvernului pe mai multe pachete de legi / Premierul: Ne vom angaja răspunderea pentru abrogarea tuturor prevederilor catastrofale din OUG 114

Orban anunță angajarea răspunderii Guvernului pe mai multe pachete de legi / Premierul: Ne vom angaja răspunderea pentru abrogarea tuturor prevederilor catastrofale din OUG 114

Orban anunță angajarea răspunderii Guvernului pe mai multe pachete de legi / Premierul: Ne vom angaja răspunderea pentru abrogarea tuturor prevederilor catastrofale din OUG 114
Ludovic Orban a anunțat că Guvernul își va asuma răspunderea pe Legea plafoanelor bugetare, act normativ necesar adoptării ulterioare a Legii bugetului de stat. Premierul a adăugat că Executivul își asumă răspunderea și pe prorogarea unor termene prevăzute în Legile justiției.

Orban: Ne vom angaja răspunderea pentru abrogarea tuturor prevederilor catastrofale din OUG 114

Ludovic Orban a anunțat că Guvernul își va asuma răspunderea pentru a abroga toate prevederile din ordonanța de urgență 114. Premierul a precizat că această măsură nu va fi luată acum, nici în ședința de marți a Executivului, ci în perioada următoare.

„Tot conform discuțiilor pe care le-am avut, ne vom angaja răspunderea pentru abrogarea tuturor prevederilor catastrofale pentru economia românească, care au fost cuprinse în ordonanță de urgență 114. Am tras nădejde că putem în dezbaterea parlamentară, știți că ordonanță se află în dezbatere în Camera Deputaților. Vom putea să abrogăm toate acele prevederi care au provocat, după părerea mea, prejudicii inestimabile economiei românești, nu știu dacă vom putea face acest lucru, dimpotrivă din veștile pe care le primesc de la Parlament, din diferite comisii, se pare că unii chiar vor să înrăutățească prevederile din ordonanță de urgență 114″, a declarat Ludovic Orban.

Șeful Executivului a adăugat că în comisiile parlamentare sunt discuții să fie mărit plafonul pentru Fondul de Dezvoltare și Investiții la 15 miliarde.

„Ultima ispravă de care am auzit este aceea a măririi plafonului pentru fantomaticul Fond de Dezvoltare și Investiții la 15 miliarde. Este ceva de noapte minții, nu va puteți imagina. Deci, că atare, suntem obligați, după opinia mea, dacă vrem într-adevăr să repunem cât de cât lucrurile în normalitate și să încetăm efectele prevederilor ordonanței de urgență 114 asupra economiei, va trebui și ne vom angaja răspunderea, cu siguranță, într-o ședința ulterioară. Nu în ședința de marți, ci în următoarea ședința de Guvern, astfel încât să declanșăm procedura de angajare a răspunderii și pentru abrogarea prevederile nocive din cadrul ordonanței de urgență 114″, a conchis Orban.

Guvernul își asumă răspunderea pe abrogarea OUG care bloca transportul județean gratuit pentru elevi

Executivul își asumă răspunderea pentru abrogarea OUG 51 care scoate transportul public județean din sfera serviciilor publice, a anunțat vineri Ludovic Orban.

Premierul a explicat că Guvernul va permite astfel decontarea navetei școlare.

Citiți continuarea…

Știrea inițială. „Dați-mi voie să vă comunic oficial la masa Guvernului decizia, pe care de altfel am discutat-o cu fiecare ministru în parte, și anume aceea d a ne angaja răspunderea în fața Parlamentului pe două pachete de legi. Prima angajare a răspunderii este angajara răspunderii pentru un proiect de lege care va cuprinde modificări în două domenii și care va cuprinde și Legea plafoanelor bugetare. Am reușit să fixăm ca obiectiv să adoptăm legea bugetului de stat până la finalul anului. Pentru a putea finaliza Legea bugetului de stat și de asemenea, pentru a putea înainta Parlamentului Legea bugetului de stat și Legeab bugetului asigurărilor de stat avem nevoie aprobarea Legii plafoanele. Știți foarte bine că a existat o speță la CCR în care s-a spus foarte clar că Legea bugetului de stat nu poate fi dezbătută și aprobată fără să existe aprobată anterior legea plafoanelor”, a declarat Ludovic Orban, la începutul ședinței de Guvern de vineri.

Șeful Executivului a vorbit și despre faptul că Guvernul își va asuma răspunderea pe prorogarea termenelor cuprinse în Legile Justiției.

„Prima angajare de răspundere va fi pentru prorogarea termenelor cuprinse în Legile Justiției privitoare la pensionarea anticipată a magistraților, privitoare la trecerea de la complete de 2 la complete de 3, și de asemenea, prorogarea termenului de intrare în vigoare a măririi vechimii necesare pentru intrarea în magistratură, de la doi la patru ani de zile”, a explicat Orban.

Acesta a spus că este necesară această măsură pentru că, în caz contrar, funcționarea justiției din România ar fi „aruncată în aer”.

„Sigur că ne propunem ca anul viitor să abrogăm aceste prevederi. Ele să nu mai existe. (…) Este absolut necesară angajarea răspunderii, pentru că este obligatorie intararea în vigoare a prorogării termenului de intrare în vigoare a acestor trei prevederi care riscă să arunce în aer funcționarea justiției din România, riscă să lase cetățenii români fără un acces liber la justiție, la actul de dreptate și este absolut necesar să ne angajăm răspunderea”, a conchis premierul.

 

Autor

Citește și