Prima pagină » Știri » Orban, despre colegii de partid care îl susțin pe Cîțu: „N-au plecat de lângă mine, ei sunt lângă mine. Vor, nu vor, sunt lângă mine”

Orban, despre colegii de partid care îl susțin pe Cîțu: „N-au plecat de lângă mine, ei sunt lângă mine. Vor, nu vor, sunt lângă mine”

Orban, despre colegii de partid care îl susțin pe Cîțu: „N-au plecat de lângă mine, ei sunt lângă mine. Vor, nu vor, sunt lângă mine”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi că liderii liberali care și-au declarat susținerea pentru Florin Cîțu la șefia partidului nu au plecat de fapt de lângă el.

Președintele liberalilor a afirmat că nu poate preciza de ce o serie de colegi cu nume importante din partid, inclusiv foști miniștri din cabinetul pe care l-a condus, şi-au declarat acum susţinerea pentru contracandidatul său, Florin Cîțu, și susține că, de fapt, aceștia sunt în continuare lângă el.

„Întrebaţi-i pe ei! Ei n-au plecat de lângă mine, ei sunt lângă mine. Vor, nu vor, sunt lângă mine”, a afirmat preşedintele PNL.

Întrebat care sunt plusurile sale faţă premierului Florin Cîţu, care şi-a anunţat, de asemenea, candidatura pentru şefia PNL, Orban a precizat nu îşi poate aprecia trăsăturile prin comparaţie cu un candidat.

Orban: „Sunt un om care practic şi-a petrecut aproape toată viaţa matură în PNL”

„Sunt un om care practic şi-a petrecut aproape toată viaţa matură în PNL, pentru că am servit PNL şi interesul public în general de peste 30 de ani. Sunt un om extrem de serios, sunt un om pe care oricine se poate baza. Sunt un om care dacă a făcut o înţelegere cu cineva, face tot posibilul să respecte înţelegerea respectivă. Politica este o chestiune de încredere, încrederea se câştigă greu şi se pierde foarte uşor, ori eu am câştigat treptat, treptat, încrederea foarte multor colegi, prin felul meu de a fi, prin ceea ce am făcut. Eu dacă promit că fac ceva, marea majoritate a colegilor mei o să fie aproape siguri că voi face lucrul respectiv, pentru că nu-mi place să promit lucruri pe care nu le fac”, a mai menţionat Orban, informează Agerpres.

Orban a mai spus că are o vastă cunoaştere în tot ceea ce priveşte politica, administraţia, relaţiile internaţionale sau economia, subliniind că este un om capabil să facă lucruri importante pentru oameni.

Liberalul a mai afirmat că partidul trebuie să rămână unit indiferent de rezultatul alegerilor interne, iar competiţia este constructivă.

„PNL este un partid serios, un partid unit, în care chiar dacă există o competiţie în interior, noi suntem colegi, indiferent de rezultatul competiţiei noi mergem mai departe. Acolo unde există competiţie, oamenii au posibilitatea să aleagă care este candidatul şi echipa care este cea mai bună şi, până la urmă, important este ca după aceste alegeri să rămânem în continuare colegi, parteneri, să acţionăm în conformitate cu angajamentele pe care le-am luat faţă de cetăţeni”, a afirmat liderul PNL.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și