Orban, despre posibilitatea unui nou val de COVID-19: „Facem eforturi constante pentru a ne pregăti”
Premierul Ludovic Orban a declarat, luni că Executivul face eforturi pentru a se pregăti pentru un eventual al treilea val de COVID-19.
„Facem eforturi constante pentru a ne pregăti pentru a face faţă şi mai bine. Practic, puteţi vedea că am făcut progrese, sigur, nu pot să zic că sunt la nivelul nevoilor, dar am făcut progrese pe toate liniile şi în materie de echipamente de protecţie, de aparate de diagnosticare Real Time PCR. Acum achiziţionăm şi 3 milioane de teste rapide pentru a fi folosite pentru personalul medical, pentru beneficiarii serviciilor din căminele cu vârstnici, cu persoane cu dizabilităţi, centre cu copii.
„Creștem în continuare capacitatea de tratare”
Încercăm şi aici să creştem capacitatea de testare cu noul tip de teste rapide. În ceea ce priveşte creşterea capacităţii de tratare în secţiile de terapie intensivă, vedeţi cu precizie că, deşi nimeni nu ar fi crezut, astăzi există în terapie intensivă aproximativ 1.180 şi ceva de pacienţi care beneficiază de tratament medical şi creştem în continuare capacitatea de tratare”, a afirmat Orban, potrivit stirileprotv.ro, întrebat întrebat dacă România este pregătită pentru a face faţă unui al treilea val de îmbolnăviri, preconizat pentru ianuarie-februarie 2021.
„Nu ne dorim situația în care să ajungem la limită”
„Sigur că avem o limită dată de lipsa de personal, de pe o parte, şi de condiţiile tehnice. Pot să spun că în materie de aprovizionare cu oxigen facem eforturi permanente pentru a creşte capacitatea. La Spitalul Colentina, de exemplu, consumul de oxigen a crescut faţă de luna iunie de cinci ori. În foarte multe spitale a crescut şi, pe măsură ce se înfiinţează noi secţii de terapie intensivă, creşte în continuare consumul de oxigen şi trebuie să facem faţă pentru a asigura. La Spitalul Malaxa, pentru a putea pune în funcţiune cele nouă paturi de la Secţia ATI, este nevoie de un rezervor suplimentar de oxigen care să furnizeze oxigenul necesar. Facem eforturi constante, dar nu ne dorim situaţia în care să ajungem aproape de limită sau la limită”, a adăugat Orban.