Prima pagină » Știri » Orban: Probleme de ajutor de stat nu pot fi rezolvate politic, Comisia Europeană are toleranță zero

Orban: Probleme de ajutor de stat nu pot fi rezolvate politic, Comisia Europeană are toleranță zero

Autoritățile române trebuie să dea dovadă de "transparență totală" în privința ajutoarelor de stat și să informeze Consiliul Concurenței, întrucât Comisia Europeană are toleranță zero, iar astfel de situații nu pot fi rezolvate politic, a declarat azi comisarul european Leonard Orban.

Autoritățile române trebuie să dea dovadă de "transparență totală" în privința ajutoarelor de stat și să informeze Consiliul Concurenței, întrucât Comisia Europeană are toleranță zero, iar astfel de situații nu pot fi rezolvate politic, a declarat azi comisarul european Leonard Orban.

"Nu există toleranță. Cei care își închipuie că o situație de ajutor de stat se poate rezolva din punct de vedere politic, prin telefoane și discuții, să se creeze anumite exceptări sau evitări se înșeală amarnic. Deciziile legate de aplicarea regulilor comunitare sunt foarte stricte. Pregătirea deciziilor Comisiei Europene se face 100% la nivel tehnic. Factorul politic finalizează pregătirea deciziilor", a explicat Orban.

Comisarul european pentru multilingvism a mai precizat că în relațiile cu CE este nevoie de transparență totală, unele decizii de lansare a investigațiilor fiind luate pe baza unor informații preluate din mass-media, în condițiile în care nu există suficiente informații furnizate de instituțiile implicate în "recentele cazuri".

"Este nevoie de transparență totală în relațiile cu Comisia Europeană și de furnizarea unor informații permanente astfel încât să se poată analiza în detaliu diferitele cazuri aflate în discuții la CE", a mai spus Orban.

El a arătat că, pentru a fi acordate, ajutoarele de stat trebuie să fie notificate în prealabil Consiliului Concurenței și ulterior supuse autorizării Comisiei Europene, perioada maximă în care executivul de la Bruxelles poate să dea o decizie fiind de două luni.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și