Orban, reînvestit premier al Ungariei. În discursul său a vorbit despre Occidentul care trece prin „marele program de înlocuire” a popoarelor europene cu imigranți
În opinia premierul ungar Viktor Orban, Occidentul trece printr-un „val sinucigaș” al „marelui program de înlocuire” prin care popoarele europene vor fi înlocuite cu imigranţii din afara Europei și pe care el, personal, îl denunță, scrie Le Figaro.
Orban a continuat să spună că acest „program vrea să înlocuiască copiii creştini pe cale de dispariţie cu migranţi din alte civilizaţii”. Unul dintre aceste exemple este „nebunia teoriilor de gen”, consideră premierul ungar.
Amintim că Viktor Orban a câştigat detaşat alegerile legislative de la începutul lunii aprilie, depunând jurământul pentru al patrulea mandat consecutiv, după ce a fost reales cu 133 de voturi din cele 199 din Parlament.
În discursul său, Orban a spus despre țara pe care o conduce că un „paradis al bunului simţ”, unde a avea „binecuvântarea lui Dumnezeu rămâne importantă”. Mai mult, el a descris Ungaria drept „ultimul bastion, alături de Polonia, al Occidentului creştin conservator”, în timp ce „UE a renunţat” la aceste valori.
Dintre toți liderii europeni, Orban este cel care s-a apropiat tot mai mult de Vladimir Putin în ultimii ani și care refuză să aprobe embargoul asupra petrolului rusesc. De asemenea, Ucraina este singura țară membră UE care a ezitat inițial să primească refugiați ucraineni, după ce a impus la începutul lui martie ca aceștia să îndeplinescă condiţiile de intrare în spaţiul Schengen. Criticile dure ale Bruxelles-ului i-au determinat până la urmă să renunțe la acest criteriu și să primească, totuși, oamenii care fugeau din calea războiului.
De asemenea, apropierea față de Rusia a însemnat că autoritățile de la Budapesta au respins cel de-al şaselea pachet de sancţiuni sub pretextul lipsei garanţiilor privind menţinerea aprovizionării cu energie.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a „felicitat” pe Twitter pe Viktor Orban pentru „realegerea sa”, spunând că „aşteaptă cu nerăbdare să abordeze cu succes în mod colectiv provocările fără precedent” cu care se confruntă Uniunea Europeană. Următorul tweet postat de von der Leyen este pentru susținerea drepturilor LGBT, grupul marginalizat, criticat și învinovățit de către administrația de la Budapesta.