Orban: Tindem spre alocarea a 6% din PIB pentru educație, că peste noapte nu se poate crește atât
„Să tindem spre alocarea a 6% din PIB (n.r. Ministerului Educației), că peste noapte nu se poate crește atât de mult, de la un an – la altul, elaborarea bugetului. Cu siguranță vom crește sumele pentru educație”, a declarat Ludovic Orban, luni seară, după întâlnirea cu rectoratele.
În cadrul discuției cu universităție, premierul desemnat a afirmat că a abordat mai multe subiecte, cum ar fi: „Posibilitatea de a utiliza resursele financiare care le rămân universităților – soldurile, și care sunt bani nefolosiți, pentru că nu li se permite universităților să folosească acești bani. Dezvoltarea cercetării la nivelul universităților, stabilirea alocărilor în funcție de un cost diferențiat per/student, care să fie calculat în funcție de tipul de universitate.”
Președintele liberal a spus că trebuie consolidată comunicarea între Guvern și universități, iar în cadrul ședinței, au fost atinse subiecte legate de economie, cu Academia de Studii Economice, dar și Universitatea București.
„De asemenea, am discutat despre un parteneriat real care să exsiste între universități și Guvern. De exemplu, am discutat cu conducerea ASE, care și-a arătat disponibilitatea de a participa la analize, la studii de impact, la prognoze economice având foarte multe capabilități pe zona economică. De asemenea, am discutat cu cei de la Carol Davila, care au probleme ca și Universitatea București, cu clădirile – multe clădiri istorice care trebuie să sufere intervenții urgent și, de asemenea, am discutat despre proiectul relocării unei mari părți din clădire în cadrul unui proiect nou al universității Carol Davila.”, a mai spus Orban.
Una dintre condițiie UDMR pentru acordarea votului pentru învestirea guvernului PNL este acordarea a 6% din PIB pentru Educație.