Organe prelevate de la un copil de șase ani aflat în moarte clinică salvează viețile a trei adulți – VIDEO
Familia unui băiețel de șase ani și jumătate și-a dat acordul, miercuri, pentru prelevarea rinichilor și a ficatului copilului lor aflat în moarte clinică, în Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, în urma unui accident, acesta fiind lovit de o mașină pe trecerea de pietoni.
Familia a fost de acord cu prelevarea rinichilor și ficatului în vederea transplantului, chiar și a cordului, numai că medicii nu au găsit un primitor compatibil pentru inimă. Organele prelevate vor fi transplantate unor adulți de talie mai mică, întrucât nu există copiii compatibili cu băiețelul. Transplanturile renale vor fi realizate în Clinica de chirurgie și transplant renal Fundeni, condusă de profesorul Ionel Sinescu, iar ficatul, în Clinica de chirurgie și transplant hepatic a profesorului Irinel Popescu.
Acesta este cel de al treilea transplant realizat în 2008 cu prelevare de organe de la cadavru. Doctorul Zota a mai spus că joi va fi realizat, la Cluj, un transplant renal, rinichii fiind prelevați de la un copil de trei ani aflat în moarte clinică.