Osama ben Laden recunoaște erorile comise de adepții al-Qaida
Osama ben Laden a recunoscut că, din cauza fanatismului, unii insurgenți, care se declară adepți ai rețelei pe care o conduce, au comis erori, potrivit unei înregistrări audio difuzată luni de televiziunea Al-Jazeera, relatează Reuters.
"Interesul națiunii islamice îl depășește pe cel al unei grupări (…). Intersul națiunii (islamice) este mai important decât acela al unui stat", a declarat o voce care semăna cu cea a liderului Al-Qaida înregistrată pe o casetă difuzată de televiziunea Al-Jazeera.
Înregistrarea a fost difuzată în condițiile în care Guvernul irakian raportează că violențele au scăzut cu 70 la sută față de începutul lui iunie, ca urmare a unor ofensive conduse de forțele americane împotriva insurgenților.
Gruparea locală a al-Qaida este unul dintre principalele grupuri care se luptă cu forțele conduse de Statele Unite și Guvernul de la Bagdad, dar adepții lui ben Laden au provocat alte grupări și triburi sunnite prin interpretarea lor extremistă a Islamului și uciderea nediscriminată a civililor.