Prima pagină » Știri » OSCE cere anchetarea „riguroasă” a agresiunii la care a fost supus un jurnalist de către polițiștii din Centrul Vechi

OSCE cere anchetarea „riguroasă” a agresiunii la care a fost supus un jurnalist de către polițiștii din Centrul Vechi

OSCE cere anchetarea „riguroasă
Reprezentantul OSCE pentru libertatea presei, Dunja Mijatovic, a declarat că agresarea unui jurnalist de către polițiștii secției 10 din București este inacceptabilă și că trebuie să fie investigată rapid și riguros.

Reprezentantul OSCE pentru libertatea presei, Dunja Mijatovic, a declarat că agresiunea comisă de polițiștii din București, care a fost filmată de altfel de jurnalistul Ștefan Mako, cel agresat, este inacceptabilă și trebuie să facă obiectul unei anchete complete.

„Cred că acest incidentva fi rapid și riguros investigat. Jurnaliștii trebuie să fie lăsați să își facă munca într-o manieră liberă și sigură, orice obstrucționare a libertății lor constituie un atac la libertatea presei”, a declarat Mijatovic, conform unui comunicat de presă al OSCE, emis joi, de la Budapesta, unde Mijatovic se află la o conferință internațională.

„Atacurile asupra unui jurnalist de către polițiști sunt în mod special îngrijorătoare, pentru că poliția trebuie să vegheze asupra și să asigure siguranța membrilor mass media. Incidente ca acesta contribuie la o atmosferă de frică și pun în pericol libertatea presei”, a mai spus oficialul OSCE.

Pe 10 noiembrie, jurnalistul Ștefan Mako a filmat în Centrul Vechi cum doi polițiști ai secției 10 îl imobilizau pe un bărbat, lovindu-l în timp ce era la pământ. Un polițist în civil, identificat ca fiind Eduard Mardare, șeful secției 10 din Centrul Vechi, este filmat cum îi cere lui Mako să nu mai filmeze, apoi îi lovește telefonul. Ulterior, telefonul îi este smuls jurnalistului din mână, iar acesta a povestit că a fost dus la secție de polițiști, unde i s-a șters filmarea din telefon și a fost agresat, atât fizic cât și verbal – scuipat, înjurat, lovit.

Ștefan Mako a obținut un certificat-medico legal care atestă că a fost agresat și a anunțat că va depune plângere penală împotriva polițiștilor.

Polițiștii de la Secția 10 din București au mai fost implicați într-un caz de agresiune care a dus la moartea unui tânăr care se ocupa cu perceperea ilegală de taxe de parcare. Un polițist este urmărit penal pentru lovituri cauzatoare de moarte și a fost arestat preventiv în acest caz.

Citește și