OTV rămâne închisă, a decis Curtea de Apel București

Publicat: 31 01. 2013, 13:10
Actualizat: 31 01. 2019, 21:58

Cererea de suspendare a deciziei Consiliului Național al Audiovizualului din 22 ianuarie privind retragerea licenței de emisie a OTV a fost respinsă, joi, de Curtea de Apel București, decizia putând fi contestată la instanța supremă.

Instanța a respins cererea firmei Ocram Televiziune de suspendare provizorie a deciziei Consiliului Național al Audiovizualului până la rămânerea irevocabilă a solicitării de anulare a hotărârii CNA, considerând că aceasta este nefondată.

Decizia Curții de Apel București poate fi atacată cu recurs la instanța supremă.

De altfel, Dan Diaconescu a declarat pentru o televiziune de știri că urmează să atace sentința judecătorilor prin recurs și că așteaptă motivarea în cazul deciziei.

„În instanțele din România, orice se poate întâmpla. Avem dreptul la recurs și ne vom adresa Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde cred că ne vom câștiga dreptatea. Trebuie să așteptăm motivarea, să vedem ce s-a invocat și care este poziția membrilor CNA”, a declarat Dan Diaconescu, lăsând să se înțeleagă că va riposta dur împotriva CNA și a Justiției.

Patronul OTV se află în prezent în Slatina, unde participă la un protest legat de închiderea postului său de televiziune.

Avocații de la firma de avocatură Fenechiu-Savu și Asociații, care reprezintă firma Ocram Televiziune, au depus, în 23 ianuarie, la Curtea de Apel București, o cerere de anulare a deciziei Consiliului Național al Audiovizualului din 22 ianuarie privind retragerea licenței de emisie a OTV, instanța stabilind termenul de judecată în 6 martie.

În aceeași zi, avocații au depus la Curtea de Apel București și o cerere de suspendare provizorie a deciziei CNA, până la rămânerea irevocabilă a solicitării de anulare a hotărârii Consiliului Național al Audiovizualului, aceasta fiind respinsă de instanță.

Avocații au spus că în cele două cereri depuse la Curtea de Apel București în legătură cu decizia CNA de retragere a licenței OTV sunt invocate „trei motive mari și late”.

„Primul motiv este acela că amenzile vechi au fost contestate, iar faptul că ele, contestațiile, au fost respinse definitiv după deschiderea procedurii, chiar dacă erau amenzi prealabile, și prin urmare datoria era dinaintea procedurii, nu ne permitea să le plătim”, au arătat avocații OTV.

Odată cu deschiderea procedurii falimentului, au mai precizat aceștia, nu mai pot fi plătite datoriile restante. „Odată ce s-a deschis o procedură, nu poți plăti nimic, nicio plată ce o datorai la momentul deschiderii procedurii. Deci acele amenzi de care vorbesc ei (CNA – n.r. ) nu puteau legal fi achitate. Relativ la amenzile de după deschiderea procedurii, respectiv 28 martie 2012, toate au fost contestate. Niciuna nu era irevocabil pierdută”, au mai declarat sursele citate.

Al doilea motiv, susțin avocații OTV, este legat de faptul că hotărârea a fost luată de un Consiliu constituit nestatutar. „Pentru că președinta CNA a fost validată în ziua când s-a dat suspendare. Nici măcar nu fusese publicată în Monitorul Oficial numirea ei. S-a publicat a doua zi. Ea nu era președintele CNA. Iar faptul că ei au optat pe varianta semnării documentelor de către vicepreședintele CNA, care era legal, este o pură ficțiune, pentru că ședința a fost condusă de un președinte nestatutar, motiv pentru care ședința respectivă este nulă”, spun aceleași surse.

Al treilea motiv menționat în cele două documente este acela că faptele pentru care s-a dat respectiva decizie „nu sunt descrise în niciun fel”. „Decizia CNA este nemotivată. Are o pagină”, afirmă avocații OTV.

În 28 ianuarie, Dan Diaconescu a depus la Parchetul instanței supreme o plângere la adresa membrilor CNA, pe care îi acuză de abuz în serviciu în legătură cu deciziile de retragere a licenței de emisie a OTV și de amendare după închiderea postului.

CNA a retras, în ședința din 22 ianuarie, cu unanimitate de voturi, licența audiovizuală a televiziunii OTV, fapt care presupune că postul controlat de Dan Diaconescu nu mai poate emite. Licența OTV, care ar fi expirat de drept pe 28 martie 2013, a fost retrasă la propunerea Laurei Georgescu, președintele CNA, cu unanimitate de voturi.

Licența OTV – un post aflat în lista televiziunilor „must carry”, pe care cabliștii trebuie să le retransmită în mod obligatoriu – a fost retrasă din cauză că societatea Ocram Televiziune SRL, care deține licența televiziunii, nu a făcut dovada plății unor amenzi aplicate de Consiliu pentru încălcări ale legislației audiovizualului, în anii 2009, 2010, 2011 și 2012. Potrivit articolului 57, alineatul 1, litera d din Legea audiovizualului, „Licența audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situații: titularul nu depune la Consiliu, în termen de 6 luni de la data aplicării unei amenzi, dovada achitării acesteia”.

OTV a primit amenzi în cuantum de 1,17 milioane de lei de la Consiliul Național al Audiovizualului, începând din anul 2009 și până pe 28 martie 2012, când televiziunea lui Dan Diaconescu a intrat în insolvență, și nu a făcut la CNA dovada achitării lor. Amenzile aplicate la CNA merg la bugetul de stat.

După luarea hotărârii de retragere a licenței OTV, Laura Georgescu, președintele CNA, a declarat pentru jurnaliștii aflați la ședința Consiliului că decizia CNA de retragere a licenței OTV urma să fie trimisă postului OTV în după-amiaza zilei de 22 ianuarie. Potrivit Laurei Georgescu, decizia CNA trebuie pusă în aplicare imediat ce este primită oficial de reprezentanții OTV.

Ea a spus că a propus retragerea licenței postului OTV pentru că această televiziune a făcut „un abuz unic” în istoria CNA și în istoria României, respectiv a solicitat instanței și a și primit atribuirea calității de „consumator captiv în raport cu CNA”.

Totodată, Laura Georgescu a spus că CNA a pierdut acest proces la fond, dar a făcut recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. „CNA a pierdut fondul. Am în acest moment o sentință definitivă, dar nu am și caracterul irevocabil. Cu el mai pot lupta și cu el mai pot întoarce (…) CNA a făcut deja recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. A fost prima măsură pe care am luat-o”, a spus Laura Georgescu.

Societatea Ocram Televiziune SRL este în insolvență din data de 28 martie 2012.

Asociații societății Ocram Televiziune SRL sunt: Dan Diaconescu – asociat principal (80,1%) și GMG Media Box SA (19,9%). Acționarii GMG Media Box SA: PSV Company SA (99,996%), Enache Sorin și Druică Constantin (cu câte 0,002%). Acționarii PSV Company SA sunt: Elbahold Limited (Cipru) – 54,422728%, Asociația salariaților din SNP Petrom SA (25 asociați) – 25%, PSV Company SA – 10,010714% și Acționari persoane fizice (8577) – 10,566558%. Acționar unic al Elbahold Limited (Cipru) este Berhill Limited (Cipru), al cărei acționar unic este Luca Liviu.

OTV a început să emită în 6 septembrie 2001. Licența postului OTV a mai fost retrasă o dată de CNA, în anul 2002, pe vremea când Consiliul era condus de Ralu Filip.

Pe de altă parte, Dan Diaconescu controlează și postul DDTV, unde este de așteptat să își mute emisiunea „Dan Diaconescu Direct”, după încetarea emisiei OTV.

Licența audiovizuală a televiziunii DDTV va expira pe 24 februarie 2014. Licența DDTV (DIRECT DIGITAL TV) este deținută de societatea Telecroma Media SRL, ai cărei asociați sunt: Floștoiu Ion Florin – asociat principal (61,65%), Diaconescu Iulius Mario (33,35%) și Al Attar Khaldoun (5%).