OUG anunțată de Toader nu poate fi aplicată RETROACTIV. Care ar fi EFECTELE

Juriștii sunt sceptici în legătură cu OUG privind revizuirea sentințelor date pe protocoale, despre care a vorbit T. Toader, deoarece nu ar putea fi aplicată retroactiv. Însă, dacă ea ar intra în vigoare, efectele ar fi devastatoare într-o țară în care mii de dosare sunt realizate pe interceptări.

„Tema în discuție se impune a fi analizată pe mai multe paliere. Întâi este important a se analiza încălcarea (sau nu) a principiului securității raporturilor juridice, întrucât o astfel de Ordonanță de Urgență ar avea ca efect repunerea în discuție a unui număr semnificativ de hotărâri judecătorești care au dobândit autoritate de lucru judecat. Apoi, este util a se analiza dacă o astfel de Ordonanță de Urgență tinde să transforme revizuirea – cale extraordinară de atac – într-o cale ordinară de atac, într-un «apel deghizat» vizând hotărâri rămase definitive”, a declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, avocatul Alexandru Chiciu.

Apărătorul a mai subliniat faptul că o decizie a Curții Constituționale trebuie avută în vedere de către ministrul Justiției înainte de a pune în practică demersul său de propunere a unei ordonanțe.

„Nu în ultimul rând, aș evalua o astfel de Ordonanță de Urgență prin prisma principiului neretroactivității legilor. Iată de ce cred că un astfel de demers tinde la a intra în coliziune cu principii constituționale. Și iată de ce, înainte de a proceda la o astfel de inițiativă, eu cred că Ministerul Justiției ar trebui să consulte atent Decizia 377/ 2017 a Curții Constituționale și, poate, astfel, ar avea o viziune mai clară asupra temei în discuție”, a mai spus avocatul.

Decizia Curții 377/2017 arată că un criteriu ce ține de esența articolului din Constituție (art. 15, alineat 2) privind căile de atac este data pronunțării deciziei judecătorești.

„Legiuitorul poate supune hotărârea judecătorească unor căi de atac stabilite ca atare prin lege până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești (…). În schimb, legiuitorului îi este interzis să supună hotărârile judecătorești unor noi căi de atac reglementate după pronunțarea acestora. Aceeași regulă se aplică atât căilor ordinare, cât și extraordinare de atac, ambele categorii de căi de atac urmând să își păstreze aceeași configurație juridică de la data stabilită drept reper de către legiuitor. Prin urmare, eliminarea unui motiv de revizuire sau adăugarea unui nou motiv de revizuire după pronunțarea hotărârii nu poate produce niciun efect, prin prisma aplicării legii în timp, cu privire la hotărârea judecătorească deja pronunțată”, se arată în decizia menționată.

Judecătorul Cristi Danileț spune că redeschiderea dosarelor, în baza unei astfel de ordonanțe, ar contrazice standardele internaționale.

„Se aplică doar pentru viitor. Cu alte cuvinte, nu pot fi redeschise dosarele finalizate în România mai înainte de data apariției acestei ordonanțe. Nu pot fi redeschise, ca să redeschizi așa ceva, se realizează o nebunie care contrazice toate standardele internaționale, plus Constituția României. (….) Dacă, prin absurd, o astfel de ordonanță totuși s-ar da – teoretic, ar trebui să permită părților și cred că doar cei condamnați au interesul – cei condamnați în 2016. De ce spun asta, pentru că după 2016, când a apărut acea decizie a Curții Constituționale, cu privire la imposibilitatea de a mai apela la SRI nu s-a mai apelat la SRI din 2016. Cu alte cuvinte, o astfel de ordonanță ar trebui să se aplice pentru condamnații definitiv pe baza interceptărilor efectuate până la apariția deciziei din 2016. Nimeni nu știe câte dosare sunt, în primul rând. În al doilea rând, acele interceptări făcute în anul 2016 de către SRI s-a constatat deja că sunt legale. În toate dosarele care au trecut prin instanțe s-a invocat o chestiune: sunt legale sau nu acele interceptări până în 2016 făcute de SRI? Legea de la acel moment spunea clar că procurorul are posibilitatea să se adreseze și unor astfel de organe precum serviciile de informații”, a precizat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, Danileț.

Sursa citată precizează că primul judecător care va primi o astfel de cauză va sesiza Curtea Constituțională din cauza unor nereguli pe care le-ar ridica ordonanța.

Și totuși, un constituționalist, fostul judecător CCR, Toni Greblă, consideră că ordonanța este binevenită.

„Judecătorul investit cu o astfel de cerere, după intrarea în vigoare a legii modificatoare, va trebui să examineze dacă interceptarea telefoanelor, convorbirilor telefonice și a conversațiilor s-a făcut legal și atunci respinge cererea de revizuire sau obținerea și administrarea probelor s-a făcut în mod nelegal și atunci trebuie constatată această nelegalitate a obținerii probelor și, pe cale de consecință, înlăturate de la dosarul cauzei, judecătorul urmând să aprecieze dacă celelalte probe, în afara convorbirilor telefonice declarate nelegale, susțin temeinic acuzarea sau nu există alte probe decât aceste convorbiri obținute nelegal, caz în care va pronunța soluții corespunzătoare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Toni Greblă, fost judecător CCR.

Cu privire la OUG despre care a vorbit ministrul Justiției, adjunctul DNA, Călin Nistor, spune că problema se pune altfel: actele de urmărire penală au fost efectuate în baza legii, nu prin raportare la protocoale.

„Toate actele de urmărire penală s-au făcut în temeiul Codului de Procedură Penală, nu poți face o expertiză, audiere, sau orice alt mijloc de probă decât prin raportare la Codul de Procedură Penală, nu prin raportare la protocol sau orice alt document. Sunt atâtea cauze în instanță, iar dosarele sunt publice. Cunoașteți ca un act (de urmărire penală, n.r.) să fie făcut prin intermediul protocolului sau de un ofițer de informații? Eu nu știu și nu ai cum să faci, pentru că intri pe tărâmul răspunderii disciplinare sau pe tărâmul răspunderii penale. (…) Guvernul poate da orice ordonanță, e dreptul lor”, a declarat procurorul-șef adjunct al DNA, Călin Nistor, la B1Tv.

„Cuvântul „revizuire” are un înțeles general care sugerează desființarea unei hotărâri nedrepte prin reevaluarea condițiilor în care aceasta a fost luată, și unul tehnico-juridic referitor la o procedură specifică având ca scop modificarea unei sentințe. Pentru nejuriști cuvântul sună într-un fel; pentru juriști în alt fel. Anunțându-și intenția la un post de televiziune, tind să cred că profesorul Toader a utilizat termenul în accepțiunea profană, urmând să găsească ulterior mijloacele juridice adecvate pentru a-și pune în operă proiectul. Ceea ce mi se pare esențial este că, în fine, Ministrul Justiției recunoaște public că menținerea unor sentințe judecătorești nedrepte (indiferent ce se înțelege prin nedreptate) este intolerabilă și că este obligatoriu a se face ceva pentru corectarea situației”, afirmă fostul europarlamentar, profesor în drept, Adrian Severin.

Acesta îi critică pe cei care se opun unei astfel de ordonanțe, spunând că și în trecut au fost corectate nedreptățile.

„Corul opoziției față de preocuparea Ministrului Justiției este, însă, mult mai amplu și liniile melodice mai variate. Un fost consilier politic care a lustruit clanța tuturor președinților ultimelor decenii în nevoie de amplificator pentru teze geopolitice dubioase, avertizează că revizuirea unor hotărâri judecătorești reprezintă o lovitură dată stabilității raporturilor sociale reglementate prin lege, ducând la eliminarea principiului fundamental al justiției care este „stabilitatea hotărârilor judecătorești” și de aici la anomie. Menținerea unor hotărâri judecătorești care și-au pierdut orice credibilitate socială deoarece s-a decoperit că sunt rezultatul unor procese inechitabile, consolidează oare stabilitatea raporturilor sociale? Stabilitatea hotărârilor judecătorești rezultată dintr-o conspirație împotriva statului de drept, este, oare, un principiu fundamental al justiției? Desființarea în anii 1990 a sentițelor de condamnare politică pronunțate în anii 1950 împotriva elitei politice antebelice, a condus, oare, la anomie?? (…) Dincolo de toate sofismele, ceea ce rămâne să zguduie orice conștiință de om normal, este observația că grija pentru a nu aduce atingere „stabilității hotărârilor judecătorești” nu are nici o paralelă cu grija de a nu aduce atingere libertății și demnității semenilor noștri, condamnați și deținuți politici; sau cu grija de a nu ne supune semenii unor procese inechitabile; sau cu grija de a nu menține în vigoare sentințe vădit ilegale și esențial netemeinice. La limită, haideți să căutăm o soluție care să împace cele două griji: cum să nu modificăm hotărâri date la capătul unor procese în care dreptul fundamental la apărare al acuzaților a fost încălcat, și în același timp să facem ca persoanele condamnate fără a se fi putut apăra să nu sufere efectele unor asemenea hotărâri?”, declară Severin.

Fostul europarlamentar este de părere că fără nicio ordonanță, viitoarea secție a Ministerului Public pentru cercetarea infracțiunilor comise de magistrați ar trebui săsă se autosesizeze pentru asemenea fapte.

„Potrivit legislației în vigoare revizuirea hotărârilor judecătorești poate fi deja cerută atunci când >, precum și când >. Evident că probele care nu au fost cunoscute și dezbătute de toate părțile în proces, au lăsat hotărârea pronunțată fără temelia faptelor stabilite dincolo de orice dubiu rezonabil. Cum această împrejurare este rezultatul încălcării legii procesuale și a prejudiciat pe condamnat, ne aflăm cel puțin în fața unui abuz în serviciu, dacă legea nu o califică altfel. Ordonanța dlui Toader nu are de adăugat, așadar, nici un alt caz la cele de revizuire reglementate în prezent, ci doar cel mult să dea niște exemple sau explicații care să faciliteze aplicarea sa la situațiile care ne preocupă”.

Cum să aducă victima abuzului probele ascunse chiar de cel care urmează să judece abuzul, se întreabă Adrian Severin.

„Până când vom înțelege mai multe un lucru rămâne esențial. Ministrul Justiției a recunoscut oficial că nu cercetarea achitărilor consecutive unor inculpări abuzive trebuie să reprezinte principala preocupare în asanarea justiției selective, ci stingerea efectelor condamnărilor politice. Fără desființarea deciziilor pronunțate de justiția politizate, desființare care nu are cum opera decât de plin drept, adică automat, fără recurgerea la procese inutile în care victimile să fie judecate de agresori, lichidarea mocirlei judiciare românești este de neconceput. Evitarea acestei probleme devine de acum practic imposibilă. Dacă revolta împotriva unei asemenea nedreptăți, nu numai la adresa unor indivizi și a familiilor lor, ci și la adresa întregii națiuni, va înceta să ne să ne ghideze atitudinile, lăsând locul altor considerente, totul va fi pierdut”, concluzionează Adrian Severin.

Efectele ar fi însă devastatoare în Justiție, dacă ordonanța ar fi aplicată, și asta în condițiile în care se vorbește de milioane de români ascultați și de mii de dosare realizate pe baza interceptărilor. Președintele Comisiei SRI spunea recent că șase milioane de români au fost interceptați, timp de 11 ani, cifra fiind contrazisă însă ulterior de SRI.

La solicitarea MEDIAFAX, Instanța Supremă a transmis că, în ultimii nouă ani, a emis peste 26.000 de mandate de siguranță națională, între care doar două propuneri au fost respinse.

„Numărul propunerilor admise, în baza Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională, de Înalta Curte de Casație și Justiție având ca obiect emiterea mandatelor de interceptare în baza securității naționale: – anul 2009 – 3011; anul 2010 – 3183; anul 2011 – 3805; anul 2012 – 3602; anul 2013 – 3791; anul 2014 – 2692; anul 2015 – 2740, o propunere respinsă; anul 2016 – 3660; anul 2017 – 2661; 1 ianuarie – 31 mai 2018 – 960, o propunere respinsă”, se arată într-un răspuns al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), pentru MEDIAFAX.

Potrivit Legii 51/1991, se pot solicita mandate în cazul în care există suspiciuni potrivit cărora sunt persoane care fac cunoscute activități secrete privind siguranța națională, care divulgă date și informații secrete care pot aduce prejudicii intereselor siguranței naționale.

Un avocat din Cluj a vrut, la rândul său, să afle câți români sunt ascultați, așa că a trimis solicitări tuturor instanțelor. Avocatul Radu Chiriță, cadru didactic la Facultatea de Drept a Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, a anunțat, după ce a primit datele de la cele mai multe instanțe din țară, că în perioada 2010-2015, 300.000 de persoane au fost interceptate.

„Am cerut în baza Legii nr. 544/ 2001 privind accesul liber la informații publice la toate instanțele din țară să mi se comunice numărul solicitărilor de autorizare a interceptărilor telefoanelor în perioada 2010 – septembrie 2015, numărul celor admise și numărul celor respinse. Am primit datele de la 173 de judecătorii din cele 176 existente, de la 40 de tribunale din cele 42 existente, datele de la toate cele 15 curți de apel, de la toate instanțele militare și de la ÎCCJ. În total s-a cerut autorizarea interceptării telefoanelor de 109.946 ori în cei aproape 5 ani care au făcut obiectul solicitării. Din ele, au fost admise 102.729 cereri. De regulă, pe o cerere figurează mai multe persoane, rar se întâmplă să fie doar unul singur vizat de o cerere și estimez că, în medie, e vorba de minim 3 persoane pe cerere, ceea ce înseamnă că în ăștia 4 ani și ceva bunicuța a ascultat, cu acte în regulă, vreo 300.000 de oameni”, a spus Chiriță, la acel moment.

Protocoalele declasificate în ultimele luni, și care au funcționat între SRI și diverse structuri din justiție, printre care Parchetul General, au adus mai multe întrebări decât răspunsuri. În aproape toate se vorbește despre strânsa colaborare, raportarea reciprocă și echipele comune operative. Cu alte cuvinte, au spus contestatarii, Serviciul Român de Informații făcea Justiția în România, motiv pentru care cer ca protocoalele să fie declarate ilegale.