Ovidiu Ohanesian, audiat la DNA în calitate de martor în dosarul medicului Yassin

Ovidiu Ohanesian, audiat la DNA în calitate de martor în dosarul medicului Yassin
Publicat: 20/04/2015, 16:34

Ovidiu Ohanesian, unul dintre jurnaliștii răpiți în Irak, a fost chemat, luni, la DNA în calitate de martor, pentru a da o declarație în cazul medicului sirian Mohamad Yassin.

La ieșirea din sediul Direcției Naționale Anticorupție, Ohanesian a spus că anchetatorii au vrut să afle de la el detalii despre persoana lui Yassin, despre cercurile relaționale ale acestuia.

Ohanesian a adăugat că prezentul dosar este unul „fabricat”, motivul fiind acela de a se crea pârghii pentru redeschiderea dosarului armelor în care, susține el, ar fi implicați membri ai familiei fostului președinte.

Ovidiu Ohanesian a mai arătat că Omar Hayssam a primit o condamnare mult prea mică raportat la faptele pe care le-a săvârșit și că, în realitate, acesta a comis mult mai multe fapte decât au cercetat până în prezent anchetatorii.

Mohamad Yassin a fost arestat, în 4 aprilie, fiind acuzat de trafic de influență, după ce ar fi cerut aproximativ două milioane de euro pentru a interveni în obținerea unei decizii de anulare a pedepsei cu închisoarea a lui Omar Hayssam. Alături de el a fost arestat și Tahli Fadel, acuzat de complicitate.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2014 – martie 2015, Mohamad Yassin, direct și prin intermediul lui Tahli Fadel, a cerut de la două persoane, denunțătoare în cauză, suma de aproximativ două milioane de euro, spunând că ar putea influența organe judiciare, în vederea desființării, pe cale extraordinară, a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare, astfel încât persoana condamnată să fie pusă în libertate. Persoana condamnată este unul dintre denunțătorii din acest dosar.

Conform unor surse judiciare, Omar Hayssam i-ar fi denunțat pe Mohamad Yassin și Tahli Fadel.

Numele lui Tahli Fadel a apărut și în dosarul Foresta Nehoiu, în care Omar Hayssam a primit o pedeapsă definitivă.

Omar Hayssam execută 23 de ani și patru luni de închisoare, în urma contopirii pedepselor primite în dosarele „Volvo”, „Foresta Nehoiu” și cel al răpirii celor trei jurnaliști, potrivit unei decizi luate în 27 martie, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).

Omar Hayssam execută pedepsele din iulie 2013, când a fost adus în țară, după șapte ani de la fuga sa din România.

În martie 2005, jurnaliștii Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian au fost răpiți la Bagdad.

În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reținut și, deși Președinția anunța atunci că este acuzat de implicare în răpirea celor trei jurnaliști, el a fost arestat preventiv pentru infracțiuni economice, într-un alt dosar.

Ulerior, în iunie 2005, președintele de atunci Traian Băsescu spune că Omar Hayssam voia să iasă din România și că își transferase averea pe numele lui Mohammad Munaf, al soției acestuia și al doctorului Mohamad Yassin, care a plecat la Bagdad în 29 aprilie, pentru a contacta autoritățile irakiene.

La aproape un an și o lună de la plasarea lui în arest, instanța a acceptat să îl elibereze pe Hayssam, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse și arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operația pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcții a șefilor SRI, SIE și DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga și Virgil Ardelean, dar și a procurorului general al României Ilie Botoș, în 20 iulie 2006.

În 31 mai 2007, Omar Hayssam declara, într-un interviu prin telefon la o emisiune de la Antena 3, că la cererea doctorului Yassin s-a întâlnit cu președintele Traian Băsescu, după ce, în seara de 28 martie 2005, prietena jurnalistei Marie Jeane Ion l-a anunțat despre răpirea de la Bagdad. El preciza că Yassin s-a prezentat, în seara de 28 martie 2005, la biroul său, împreuă cu soția, iar în aceeași zi l-a condus la aeroport pe acesta, care s-a deplasat în Irak pentru a participa la negocierile pentru eliberarea jurnaliștilor.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Serialul-fenomen de pe Netflix. Așteptarea a luat sfârșit. Video
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...