(P) Cariera mea: un succes
Succesul în carieră sau succesul profesional înseamnă modul în care te adaptezi schimbărilor permanente de pe piața muncii, și mai ales, să manifești responsabilitate. Se știe că schimbarea locului de muncă nu este o dramă, ci o situație normală pentru piața muncii. Fiecare dintre noi este liber să muncească acolo unde valorile sale personale sunt respectate. Adecvarea oportunităților de carieră în domeniul medical/ sanitar la resursele personale începe prin definirea obiectivelor și a planurilor de acțiune. Identificarea unor scopuri de succes va determina persoana să acționeze în consecință. „Mecanismului succesului” îi sunt străine scopurile negative, descurajările, neîncrederea în sine, lipsa de hotărâre, nesiguranța, resentimentele. (Marcela Marcinschi, 2004)
Dezvoltarea unei cariere de succes nu este un lucru simplu, se construiește de-a lungul întregii vieți. Lumea de azi cere să fii o persoană flexibilă și adaptabilă. Succesul la școală, în cariera profesională și în viață depinde de modul în care te implici în activitățile de învățare, de abilitățile pe care le dezvolți, de ceea ce îți place să faci, de relațiile pozitive cu ceilalți, de nivelul de încredere în sine și modul în care este aplicat pe piața muncii potențialul personal.
Pentru obținerea succesului este importantă implicarea în programele de orientare și consiliere a carierei, esențială pentru toți, pe tot parcursul vieții. Acestea pregătesc oamenii pentru a deveni competitivi și productivi, responsabili pentru acțiunile lor, independenți, comunicativi, cu spirit antreprenorial. Consilierea carierei este importantă deopotrivă pentru angajați și angajatori.
Pentru a avea succes în carieră (a face alegeri adecvate și eficiente pe piața muncii, a obține un loc de muncă preferat, a practica profesia dorită) sunt necesare anumite calități, prin care să atingeți obiectivele stabilite: să te cunoști, să fii motivat, să știi să te exprimi corect, să comunici asertiv, să respecți angajamentele, să fii pregătit pentru schimbare, să manifești seriozitate, curaj, îndrăzneală, să ai obiective clare, strategii de acțiune, să știi când să renunți, să fii persuasiv.