(P) POD cu POD luminezi o casă – o campanie Ariel și Carrefour, în parteneriat cu ViitorPlus
Începând cu luna septembrie, fiecare produs Ariel achiziționat din magazinele Carrefour înseamnă o donație către ViitorPlus pentru iluminarea unui sat din România.
Ariel, un brand din portofoliul P&G, în parteneriat cu Carrefour și ViitorPlus, lansează campania ”POD cu POD luminezi o casă”, scopul fiind acela de a aprinde lumina în casele celor care nu beneficiază încă de această resursă de bază. Astfel, pentru fiecare produs Ariel PODS achiziționat exclusiv din toate magazinele Carrefour din țară sau prin Bringo, până la 23.07.2021, P&G face o donație către ViitorPlus, pentru a contribui la iluminarea unui sat.
Campania pornește de la realitatea tristă conform căreia, în România, accesul la energie electrică este încă o problemă. Conform studiilor, aproximativ 23% dintre locuințe rămân în întuneric odată cu lăsarea serii, astfel că mulți copii ajung să își scrie temele la lumina lumânării, în timp ce părinții și bunicii lor își desfășoară activitățile casnice cu dificultate. A trăi fără energie electrică este mai greu decât ne putem imagina, având în vedere că mare parte din obiectele care ne fac viața mai ușoară zi de zi se bazează pe electricitate pentru a funcționa. Pentru a oferi o variantă sustenabilă pe termen lung, Ariel PODS, în parteneriat cu Carrefour și ViitorPlus, lansează consumatorilor invitația de a se alătura obiectivului de a aduce lumină în cele mai întunecate colțuri ale țării.
”Ariel își propune să răspundă celor mai complexe provocări cu care se confruntă lumea modernă cu ajutorul celor mai avansate tehnologii. Astfel, oferă soluții de curățare superioare prin produse performante care au, în același timp, un impact pozitiv măsurabil asupra societății și mediului. Totodată, Ariel, marcă P&G, vine să îmbunătățească constant experiența de acasă și viața celor din comunitățile în care activează. Prin această campanie pe termen lung, alături de partenerii noștri Carrefour și ViitorPlus, urmărim să contribuim la asigurarea independenței electrice pentru cei aflați în dificultate, prin soluții inovatoare, care au la bază energia regenerabilă.” a spus Răzvan Resmeriță, Director de Comunicare Fabric Care Europa de Sud-Est în cadrul P&G.
”Ori de câte ori ne implicăm într-o cauză, o facem privind la nevoile comunităților și ne dorim să contribuim la bunăstarea și la stabilitatea lor, pe termen lung. Inițiativa Ariel este despre acțiune concretă, în comunitățile locale din România cărora le lipsește o resursă de bază: electricitatea. Ne-am alăturat din prima zi acestui proiect care ne aduce pe toți, într-un demers comun. Împreună cu clienții noștri, cu Ariel și ViitorPlus, vom reuși cu siguranță să aprindem lumina în cât mai multe sate ale României.”, a menționat Anca Damour, Membru în Comitetul Executiv al Carrefour România.
“Asociația ViitorPlus se implică din 2006 în proiecte de dezvoltare durabilă care aduc o schimbare pe termen lung. De la împăduriri, la reciclare, ecoturism și pâna la energii regenerabile, implementăm soluții care protejează mediul, dar și pe noi toți. Ne bucurăm că împreună cu Ariel și Carrefour putem aduce o rază de lumină în comunitățile vulnerabile din țara noastră”, a completat Teia Ciulacu, Președinte ViitorPlus.
Soluția oferită în campanie, denumită ElectriPOD, constă într-un kit fotovoltaic de 1Kw, care poate asigura pentru o gospodărie funcționarea permanentă a 6 becuri cu tehnologie LED la o putere echivalentă de 75 W/bec, a unui televizor LED, unui frigider, unui radio și a unor dispozitive de încărcare a telefoanelor mobile. Primele case care vor beneficia de ElectriPOD sunt din județul Alba, instalarea primelor kituri urmând să aibă loc chiar în această toamnă.
Despre Procter & Gamble
P&G deservește consumatori oferind unul dintre cele mai puternice portofolii ce include branduri de încredere, de calitate și superioare precum Always®, Ambi Pur®, Ariel®, Fairy®, Gillette®, Head & Shoulders®, Lenor®, Oral-B®, Pampers®, Pantene® și Tide®. Comunitatea P&G desfășoară operațiuni în aproximativ 70 de țări din întreaga lume. Vă rugăm să vizitați http://www.pg.com pentru noutăți și informații suplimentare despre P&G și brandurile sale
Despre ViitorPlus
ViitorPlus este o organizație non-profit cu o experiență de 14 ani în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Prin toate activitățile, proiectele și programele derulate, încurajăm și contribuim la dezvoltarea durabilă pentru indivizi, organizații și comunități.
Despre Carrefour
Carrefour România oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături în siguranță: direct în cele peste 360 de magazine din țară, unde, cu aplicația Carrefour și casele de marcat Self Service sesiunea de shopping devine rapidă și ușoară sau prin serviciile de online shopping cu livrare acasă sau Click & Collect: www.carrefour.ro și platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store și cu o rețea prezentă în 36 de orașe.
Carrefour susține comunitățile în care activează prin programe relevante, astfel că, în 2017, s-a lansat Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăști, prima de acest gen fondată de retailer în România. Creat în 2019, Deschidem Vinul Românesc este un program pe termen lung, de susținere a producătorilor locali de vinuri prin care Carrefour își propune să așeze vinul românesc pe harta internațională a vinurilor și să-l transforme într-un brand de țară. Ca parte a aceluiași demers strategic, Carrefour a lansat în luna martie 2019 Creștem România BIO, un program național pentru susținerea conversiei fermierilor români la agricultura BIO și promovarea produselor BIO românești. Iar în 2020, Carrefour a introdus în premieră în România, eticheta “în conversie la bio” prin care promovează produsele crescute de fermierii din program. Aceste inițiative aduc mai aproape de consumatori producătorii români și le oferă acestora oportunitatea de a accesa o piață de desfacere sustenabilă.
În luna iulie 2019, Carrefour România a lansat “Punem preț pe plastic”, un program de economie circulară, adresat limitării cantității de ambalaje din plastic și introducerii plasticului într-un circuit responsabil, prin reducere, refolosire și reciclare. În cadrul programului, inițiativa Plata cu PET-ul a ajuns în 7 hipermarketuri Carrefour din 6 orașe: București (Băneasa și ParkLake), Constanța, Buzău, Cluj, Oradea și Timișoara. În fiecare oraș, timp de 10 zile, oamenii au putut aduce PET-uri în schimbul fructelor și legumelor provenite de la producători locali. Inițiativa a adunat un număr de 270.000 de PET-uri pentru 64.000 kg fructe și legume de sezon.