Pacient ținut șase ore pe masa de operație fără să fie operat la Craiova
Aurel Drugă, în vârstă de 41 de ani, din Craiova, a stat mai bine de șase ore pe masa de operație, duminică seara, pentru că medicul urolog Mugur Rizea a refuzat să îl opereze, motivând că nu există suficient personal medical.
Pacientul a povestit că a ajuns la Spitalul Județean din Craiova cu dureri în zona genitală, iar după ce a fost investigat și diagnosticat, a fost trimis în Secția de Urologie pentru a fi operat de urgență. A fost dus imediat în sala de operație, unde a rămas, îndurând dureri insuportabile, timp de aproape șapte ore.
„Am înțeles că acel bloc operator era închis până a doua zi și l-am rugat pe domnul doctor să mă coboare până la etajul șase să mă opereze, iar dânsul refuzat. Aveam dureri foarte mari. Domnul doctor mi-a spus că nu are cu cine să opereze”, a afirmat Aurel Drugă.
Conducerea Spitalului Județean din Craiova a decis, DUPĂ ȘASE ORE, să cheme de acasă un alt medic care să opereze bolnavul care aștepta pe masa de operație. Managerul unității medicale, Alin Demetrian a demarat o anchetă în acest caz.
„A refuzat să coboare un etaj mai jos, unde era firesc să opereze, însă domnul doctor dorea, firesc, deschiderea unui bloc operator care la ora respectivă trebuia să fie închis. Nu era o intervenție grea, dar pacientul, din păcate, a stat șase ore în sala de operație și eu îmi cer iertare familiei. Intervenția respectivă ar fi putut să fie făcută fără probleme cu un etaj mai jos și vorbim aici de 16 TREPTE coborâte de doctorul Rizea, dacă nu își dorea să coboare cu liftul”, a declarat Alin Demetrian.
Bărbatul operat va depune plângere la Colegiul Medicilor Dolj împotriva medicului urolog.