Pâinea neambalată, un adevărat factor de infectare cu Covid-19! ”Noi, românii, avem o meteahnă de a pune mâna pe pâine, așa cu mâna goală! Și apoi ne răzgândim”
Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din București arată că virusul SARS-CoV-2 rămâne detectabil pe pâine ore întregi. Conform primelor teorii se aștepta ca virusul să fie distrus de procesele chimice din pâine, dar spre surprinderea lor, virusul a fost detectat ore bune după contaminare.
Același studiu, la care au participat și Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș ”și Institutul de Virologie„ Ștefan S. Nicolau”, arată că virusul poate rămâne și pe ambalaj, însă nu a fost decoperit și la interiorul ambalajului, pe surpafața pâinii.
În acest context, cercetătorii români afirmă că aceste descoperiri ar putea să determine autoritățile să ia măsuri urgente când vine vorba de securitatea alimentară, având în vedere că mai bine de jumătate din cantitatea de pâine din țară este neambalată.
„Pâinea neambalată ar trebui să se vândă ambalată sau în mod asistat de un vânzător care să aibă mănuși și toate celelalte echipamente de protecție (și care să îi pună omului pâine într-o pungă-n.r). Noi, românii, avem și o meteahnă de a pune mână pe pâine, așa cu mână goală! Și după… ne răzgândim. Luăm altă pâine. Luăm o chiflă. Luăm o baghetă. Și așa mai departe… După părerea mea, fie se va vinde ambalat totul, fie-dacă nu se poate vinde ambalat-să se vândă asistat de o persoană. Asta, la sectorul de bake off (unde există pâine proaspătă, care nu a fost ambalată deja de producător-n.r.) unde ar fi mai bine să fie înfoliat, în țiplă sau în orice altă formă, în așa în fel încât mâna mea, a consumatorului, să nu ajungă în contact direct cu alimentul, fără mănușă”, a spunea Paul Anghel, directorul executiv al ANPC (Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor), la începutul pandemiei, citat de Antena 3.
În România se produce zilnic o cantitate de aproximativ 4.000 de tone de pâine. Prin urmare, clienții pot pune mâna direct pe produse și pot alege ce pâine doresc sau renunță la ea. Astfel că, evident, cei infectați vor contamina activ pâinea cu virusul, relatează Playtech.ro.
După cum au arătat specialiștii, de la începutul epidemiei, SARS-CoV-2 este „aerian”, adică este prezent în aer și în picăturile extrem de fine pe care le producem atunci când vorbim. Sau, cu ajutorul forței gravitaționale, aceste picături ajung la produsele care sunt expuse.
Este indicat să ne spălăm pe mâini, să spălăm obiectele pe care le ating alte persoane și să curățăm zonele expuse contaminării. Fructele, legumele trebuie și pot fi curățate. Din păcate, pâinea neambalată nu poate fi „spălată”.
Cât timp poate rezista noul coronavirus, într-un lift? Care este răspunsul cercetătorilor
Particulele cu virusul SARS-CoV-2 pot rezista până la o jumătate de oră într-un lift, dacă ușile acestuia sunt ținute închise, însă dispar după numai patru minute dacă ușile sunt ținute deschise, conform rezultatului unui studiu al cercetătorilor britanici.
Dar, în cazul în care ascensorul urcă și coboară normal, ușile deschizându-se la fiecare oprire, particulele generate de tuse sau strănut rămân în lift până la 10 minute.