Palatul Victoria, deschis publicului de Ziua Națională. Premierul Cioloș va fi la Guvern

Publicat: 27 11. 2015, 19:26
Actualizat: 27 11. 2015, 20:56

De Ziua Națională a României, cei care doresc să viziteze sediul Guvernului vor avea acces pe la intrarea principală, urmând ca în intervalul orar 11.00 – 16.00 să poată vizita Sala Muntenia – unde se desfășoară ședințele Guvernului, Sala Dobrogea, Sala Transilvania – unde sunt organizate ceremoniile oficiale, Sala Moldova – unde au loc întâlnirile oficiale ale premierului cu înalți oficiali străini, precum și Centrul de presă, se precizează într-un comunicat al Executivului.

Premierul Dacian Cioloș va veni la Palatul Victoria, după ce va participa, începând cu ora 11.00, la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale a României, în Piața Constituției din București.

La Ziua Porților Deschise vor mai fi prezenți și șeful Cancelariei prim-ministrului, Ioan Dragoș Tudorache, și secretarul General al Guvernului, Sorin Sergiu Chelmu.