Pană globală la Google. Miliarde de utilizatori sunt afectați. Gmail și alte servicii suferă întreruperi pe întreg globul

Publicat: 20 08. 2020, 16:59
Actualizat: 06 04. 2021, 16:43
Sursă foto - caracter ilustrativ

Serviciile Google utilizate pe scară largă, înregistrează, de câteva ore, întreruperi intermitente în ţări din întreaga lume. Printre aplicațiile afectate se numără și Gmail și Meet și Drive, scrie site-ul The Verge.

Probleme la nivel global pentru Google

Problemele au fost semnalate după ora 05:00 GMT. Acestea afectează, printre altele, trimiterea de e-mailuri şi ataşamente pe Gmail, cel mai utilizat serviciu de e-mail din lume, lansat în 2004 şi care are în prezent 1,8 miliarde de utilizatori, platforma de videoconferinţă Meet şi serviciul de stocare a fişierelor Drive, care are peste 800 de milioane de utilizatori activi zilnici, spun datele oferite de Google.

Google și-a cerut scuze rapid pentru defecțiune, revenind cu un mesaj prin care transmite că a rezolvat problema care afecta aplicațiile, scriu cei de la Tech Crunch.

200.000 de angajați Google vor lucra de acasă până la mijlocul anului viitor

Google anunța oficial luna trecută că își va menține angajații acasă până cel puțin în iulie 2021. Gigantul tehnologic era prima corporație majoră din SUA care oficializa un astfel de termen extins de muncă de acasă.

Angajaţii gigantului tehnologic vor reveni la muncă abia în iulie 2021, scria presa americană la finalul lunii iulie.

Gigantul tehnologic a fost prima corporaţie americană care a prelungit metoda de lucru „Work from home” pentru aproximativ 200.000 de angajaţi, până anul viitor.

Directorul executiv al companiei a luat această decizie în luna iulie, după lungi dezbateri cu mai mulţi oficiali ai grupului.

„Ştiu că nu a fost uşor şi nu va fi. Sper ca această schimbare să vă ofere flexibilitatea de care aveţi nevoie pentru a stabili un echilibru între muncă şi viaţa personală pe parcursul următoarelor 12 luni”, le-a scris directorul executiv angajaţilor.