PANDEMIE. Chef cu șampanie și pișcoturi la o primărie. Funcționarii au sărbătorit-o pe ”doamna Greșală”
Mai mulți funcționari ai unei primării din Vaslui au petrecut cu șampanie, în plină pandemie, chiar în sediul instituției. Cheful a fost spart de polițiștii chemați la fața locului de un cetățean nemulțumit că a găsit birourile instituției goale.
Cinci angajați ai primăriei Puiești, din județul Vaslui, au petrecut luni cu pișcoturi și șampanie în sala de ședință a instituției, scrie Vremea Nouă.
Cheful ar fi trecut neobservat dacă nu se găsea un cetățean care să fi avut nevoie chiar atunci de niște acte și s-a enervat găsind primăria pustie. Bărbatul a văzut că angajații petreceau, motiv pentru care a sunat la 112 și a chemat poliția.
Oamenii legii au spart petrecerea care s-a dovedit a fi greșeala doamnei Greșală. Pentru că sărbătorita care a organizat petrecerea se numește Maria Greșală, funcționară în cadrul Biroului Agricol.
Polițiștii s-au arătat îngăduitori cu funcționarii și i-au sancționat pe cei cinci doar cu avertisment
„Cum să dea petrecere în primãrie, în timpul programului? Sfidează chiar așa, toate interdictiile privind epidemia? Pentru noi e distanțare socială, iar ei stau unul lângă altul, fără mască, că altfel nu aveau cum să mănânce și să bea! Nu toți trebuie să respectăm? Și petrecere în timpul programului?”, a spus pentru sursa citată omul care a sunat la 112.
„Apelul la 112 a fost făcut de un bărbat, în jurul orelor 14.45. Acesta a semnalat că mai multe persoane petreceau în primăria comunei Puiești. Au fost la fața locului polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana, care au găsit cinci persoane la o aniversare. A fost aplicată măsura sancționării contravenționale cu avertisment pentru toate persoanele prezente”, a precizat Loredana Stavăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.