PANDEMIE. O primărie din România vinde măşti de protecţie cu 1,5 lei bucata
Primăria Oradea a anunţat că a pus în vânzare, de vineri, la chioşcurile companiei Oradea Transport Local (OTL) măşti de protecţie la preţul de 1,5 lei bucata. Măștile au fost cumpărate de la un producător local, relatează Mediafax.
Primăria va comercializa măștile la chioşcurile companiei Oradea Transport Local:
Reprezentanţii Primăriei Oradea au declarat, vineri, că pe perioada stării de alertă purtarea măştilor de protecţie este obligatorie pe mijloacele de transport în comun.
„În conformitate cu legislaţia în vigoare pentru instituirea stării de alertă, în instituţiile publice şi în alte spaţii închise, precum şi în timpul călătoriei cu mijloacele de transport în comun, cetăţenii au obligaţia de a folosi masca de protecţie. Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, municipalitatea orădeană prin Administraţia Domeniului Public (ADP) şi OTL pune la dispoziţia acestora măşti de protecţie la preţul de 1,5 lei/bucata, care vor fi comercializate în 12 puncte de vânzare ale chioşcurilor OTL”, au spus reprezentanţii Primăriei orădene.
Începând de luni, măştile urmează să fie vândute şi la punctele de vânzare ale ADP din pieţele agroalimentare, dar şi la un punct de vânzare care va fi instalat la intrarea în sediul Primăriei Oradea.
Măştile de protecţie sunt achiziţionate de Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea de la un producător local şi vor fi comercializate la preţul de achiziţie de la producător.
Câți bani ar trebui să cheltuie românii pe măști:
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat luni într-o conferință de presă că România ar putea beneficia de o acoperire de aproximativ 80 de milioane de măști în perioada viitoare. Acesta a mai declarat că nu exclude plafonarea prețurilor acestora pentru a le facilita românilor o mai bună protecție împotriva coronavirusului. Cu toate acestea, conform prețurilor actuale, un român ar trebui să cheltuie aproximativ 360 de lei pe lună pentru a-și asigura necesarul de măști. Prețul mediu al unei măști este de 4 lei, iar un calcul simplu arată că dacă va respecta legea, un român care are nevoie de trei măști pe zi, va cheltui lunar aproximativ 360 de lei pentru a-și achiziționa necesarul de măști.
Prețul mediu al unei măști este de 4 lei, iar un calcul simplu arată că dacă va respecta legea, un român care are nevoie de trei măști pe zi, va cheltui lunar aproximativ 360 de lei pentru a-și achiziționa necesarul de măști.