PANICĂ. Ce se va întâmpla cu livrările globale de telefoane inteligente în acest an
Ca urmare a diminuării semnificative a cheltuielilor de consum, pe fondul impactului economic al pandemiei de COVID-19, livrările globale de telefoane inteligente vor scădea cu aproape 12% în 2020, până la un total de 1,2 miliarde de unităţi.
Criza sanitară a ultimelor luni a generat întreruperea lanţurilor de aprovizionare, fapt care a provocat pierderi marilor jucători de piața producției de smartphone-uri, incluzând aici Apple Inc şi Samsung Electronics Co.
Tot în acest context, pandemia de coronavirus a pus presiune asupra cheltuielilor de consum pe plan mondial, fapt care a creat disfuncționalități în piață, se arată într-un raport publicat miercuri, 3 iunie 2020, de firma de cercetare a pieţei IDC, citat de Reuters.
„Măsurile de izolare adoptate la nivel național, în vederea stopării răspândirii pandemiei, precum şi şomajul masiv au redus încrederea consumatorilor, pentru care prioritare sunt acum achiziţiile de bunuri esenţiale. Pe termen scurt, aceste evoluţii afectează direct piaţa telefoanelor mobile”, a precizat Sangeetika Srivastava, analist superior de cercetare, în cadrul IDC.
În iunie 2020, livrările globale de telefoane inteligente se vor contracta cu 16,5%!
Apple, care a fost forţat să închidă magazinele de retail din SUA şi Europa în urma focarelor de coronavirus, a redus preţul modelului iPhone 11 în China şi a lansat un nou model SE, mai ieftin, pentru a face faţă scăderii cererii.
Firma de cercetare de piață TrendForce a transmis prin vocile sale oficiale, în luna aprilie a acestui an, că producția mondială de telefoane inteligente se va contracta cu nu mai puțin de 16,5% în luna iunie față de aceeași perioadă a anului trecut.
În primele trei luni ale acestui an, producţia de smartphone-uri a scăzut cu 10% pe plan global, când pandemia de coronavirus a luat amploare, iar fabricile de profil s-au închis. Cu toate acestea, livrările din fabricile chineze au urcat cu 17% în aprilie, ceea ce indică o redresare a cererii interne pe cea mai mare piaţă de smartphone-uri din lume.
În China, unde economia se redeschide şi fabricile îşi reiau activitatea, IDC se aşteaptă la un declin de sub 10% în acest an al vânzărilor de telefoane mobile inteligente.
Pe fondul dezvoltării tehnologiei 5G, livrările globale de smartphone-uri se vor redresa anul viitor, dar nu se va înregistra creştere până în primul trimestru din 2021, previzionează IDC.