Prima pagină » Știri » Papa Francisc a vizitat 20 de foste sclave sexuale, printre care se aflau și românce

Papa Francisc a vizitat 20 de foste sclave sexuale, printre care se aflau și românce

Papa Francisc a vizitat 20 de foste sclave sexuale, printre care se aflau și românce
Papa Francisc a vizitat, vineri, 20 de femei, foste sclave sexuale, care trăiesc într-un centru de asistență socială în Roma. Acestea provin din România, Albania, Nigeria, Tunisia, Ucraina și Italia. Femeile au fost victimele traficanților de persoane și luate cu forța din țările de origine. Ulterior, acestea au fost salvate și aduse în capitala Italiei, potrivit CNN.

Papa Francis a stat de vorbă cu 20 de foste sclave sexuale, care provin din mai multe țări și care în prezent locuiesc sub același acoperiș, într-un cămin din Roma.

„Toate aceste femei au suportat abuzuri fizice severe. Acum sunt în afara oricărui pericol și beneficiază de protecția cuvenită”, a spus Papa Francis.

Vizita efectuată de Papa Francisc evidențiază o dată în plus necesitatea combaterii traficului de persoane, se arată într-un comunicat de presă emis de la Vatican. Papa Francisc s-a referit la traficul de persoane ca la „o crimă împotriva umanității”. Oprirea pe care a făcut-o la acest centru face parte din vizitele pe care le întreprinde de Vinerea Milei în numele victimelor care au avut de suferit de-a lungul vieții. 

De când a preluat conducerea Bisericii Catolice, Papa Francisc a vizitat refugiați, imigranți, a fost până în inima celor mai marginalizate comunități pentru a răspândi mesaje de pace și compasiune.

 
 
 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu