Papa Francisc, primit de Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, în data de 31 mai
„În perioada 31 mai – 2 iunie a.c., Sanctitatea Sa Papa Francisc va efectua o vizită Apostolică în România. Vizita de stat a Sanctității Sale se desfășoară la invitația președintelui României, Klaus Iohannis, care a adresat această invitație prima dată în luna mai 2015, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la reluarea relațiilor diplomatice dintre România și Sfântul Scaun, și a reînnoit-o prin scrisoarea transmisă Sanctității Sale în luna martie 2017. Invitația Președintelui României a fost completată de cea a Conferinței Episcopilor Catolici din România, precum și de mesajul personal al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pregătirea și desfășurarea vizitei Apostolice în cele mai bune condiții fiind posibilă cu sprijinul tuturor autorităților responsabile, atât publice, cât și religioase”, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale remis MEDIAFAX.
PĂotrivit sursei citate, vizita Papei Francisc se va desfășura la București, în data de 31 mai a.c., la Șumuleu Ciuc și la Iași, pe 1 iunie a.c., respectiv la Blaj, în data de 2 iunie a.c.
„Președintele României îl va întâmpina pe Sanctitatea Sa vineri, 31 mai a.c., ora 11:30, la Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, urmând ca ceremonia oficială de primire la Palatul Cotroceni să aibă loc la ora 12:00. Vizita în România a Sanctității Sale Papa Francisc se va încheia duminică, 2 iunie a.c., ora 17:30, cu ceremonia plecării oficiale de pe Aeroportul Internațional Sibiu, în prezența Președintelui României, domnul Klaus Iohannis”, se mai arată în comunicatul Președinției.
Administrația Prezidențială a publicat și programul vizitei Apostolice a Sanctității Sale Papa Francisc în România, respectiv:
Vineri, 31 mai 2019
11:30 – Aterizare pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București
Ceremonia de bun venit
12:00 – Ceremonia oficială de primire, Palatul Cotroceni
Ceremonial militar
Fotografie oficială
Convorbiri tête-à -tête dintre Președintele României, Klaus Iohannis, și Sanctitatea Sa Papa Francisc
13:00 – Întâlnire cu autoritățile, societatea civilă și corpul diplomatic, Palatul Cotroceni
Alocuțiunea Președintelui României, Klaus Iohannis
Discursul Sanctității Sale Papa Francisc
15:45 – Întâlnire privată cu Preafericirea Sa, Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei
Întâlnire cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei
Discurs al Sanctității Sale
Rugăciune „Tatăl Nostru”, alocuțiuni și cântări pascale, Catedrala Națională
Salut al Sanctității Sale
Sfânta Liturghie, Catedrala Catolică „Sfântul Iosif”
Omilia Sanctității Sale
Sâmbătă, 1 iunie 2019
11:20 – Sosire la Sanctuarul marian din Șumuleu-Ciuc
11:45 – Sfânta Liturghie, Sanctuarul marian din Șumuleu-Ciuc
Omilia Sanctității Sale
17:25 – Vizită la Catedrala „Sfânta Maria Regină” din Iași
Întâlnire Mariană cu tinerii și cu familiile, Palatul Culturii din Iași
Discurs al Sanctității Sale
Duminică, 2 iunie 2019
10:35 – Sosire la Câmpia Libertății din Blaj
10:45 – Divina Liturghie cu beatificarea a șapte episcopi martiri greco-catolici, Câmpia Libertății din Blaj
Omilia Sanctității Sale; „Regina Coeli”
15:40 – Întâlnire cu comunitatea romă din Blaj
Salut al Sanctității Sale
17:00 – Sosirea la Aeroportul Internațional din Sibiu
17:20 – Ceremonia oficială a plecării.