Parada gay și Marșul Normalității în Capitală. Participant la MN: Păcatul acesta nu poate fi acceptat / România să fie normală – VIDEO
13:18 Participanții la Marșul Normalității au pornit spre Patriarhie. Oamenii strigă: Uniți salvăm familia!
Aproximativ 400 de persoane, potrivit surselor avizate, au pornit la ora transmiterii știrii din Piața Victoriei din Capitală în Marșul Normalității și se vor opri pe Dealul Patriarhiei. Participanții sunt însoțiți de jandarmi.
Aproape 400 de persoane (potrivit unor surse avizate) au pornit în marș, din Piața Victoriei din Capitală, pentru a-și exprima nemulțumirea față de comunitatea LGBT, ei strigând: „Uniți salvăm familia!” și „Legea divină, familia creștină”.
Aceștia vor parcurge următorul traseu: Piața Victoriei – Bd. Lascăr Catargiu – Piața Romană – Bd. Magheru – Bd. Nicolae Bălcescu – Piața Universității – Bd. I.C. Brătianu – intersecție cu Str. Doamnei pe trotuar – str. Halelor pe trotuar – Splaiul Independenței – piciorul pantei de pe Aleea Colina Bucuriei (de la Dealul Patriarhiei).
Participanții, între care și copii, au adus icoane și pancarte cu mesaje împotriva comunității LGBT. Oamenii spun că nu sunt afectați direct de comunitatea LGBT, însă vor ca „România să fie normală”.
Manifestanții sunt însoțiți de jandarmi.
13:07 Marșul Normalității. Participant: Nu am fost afectat de LGBT, dar păcatul acesta nu poate fi acceptat
Aproximativ 300 de persoane (potrivit unor surse avizate) prezente în Piața Victoriei, au adus la manifestare icoane și pancarte cu mesaje precum „Azi homosexuali, mâine pedofili”, „Stop parteneriatelor, căsătoriilor adopțiilor homosexuale”, „Homisexualitatea nu este act de cultură, homosexualitate = subcultură”. Între manifestanți se află și copii.
„Particip la toate protestele din 2002. Nu mai am altă activitate decât să particip la proteste pentru motivul că în țara este sub tutela unor demagogi de sorginte ocultă. Acesta este răspunsul meu. Principala mea nemulțumire este că, după 1989, în loc să fie comunismul demolat, el a fost promovat la rang de burghezie comunistă, sub masca democrației. Nu mai trebuie altă nenorocire la poporul român, decât să începem să facem și astfel de cupluri. Nația poporului român a fost, de când se știe, de creștini și familie naturală. Dacă ar fi legat de LGBT în istorie, în cadrul poporului român, nu aș avea nimic împotrivă”, a declarat Ionel Nucă, participant la manifestare.
Întrebat dacă a fost afectat de existența comunității LGBT, acesta a răspuns: „Nu am fost afectat eu sub nicio formă. Dar gândiți-vă cum ar fi ca astfel de familie să adopte copii. Copilul va rămâne bolnav la cap. Veșnic va rămâne bolnav. Acest păcat, spun proorocii, nu e altceva decât păcatul sodomiei. Păcatul acesta nu poate fi acceptat sub nicio formă”.
Și Cristian, alt participant, a spus că nu a fost afectat în vreun fel de membrii comunității împotriva căruia este poziționat.
„Ne aflăm aici pentru că dorim în România noastră veche și dragă să fie normalitate, să fie bine, adevăr și frumos și fiindcă sub tălpi ne ard moaștele bunilor și străbulilor noștri. Principala noastră nemulțumire este că nu-l iubim pe Dumnezeu îndeajuns. Depinde de noi cum ne influențează, cum îi iubim, (pe membrii comunității LGBT, n.r.) cum îi sprijinim să avem niște vederi comune și să fie bine pentru toți”, a spus Cristian.
„Ne atacă homosexualii pe toate planurile, de aia am ieșit. Ei sunt o minoritate, trebuie să de adapteze majorității. Dacă nu le convine, să meargă în alte țări exotice. Nu vedeți ce presiune se face asupra întregii țări, asupra copiilor? Autoritățile ar trebui să nu îi legifereze relația dintre homosexuali”, a spus un alt participant.
Însă reprezentantul Frăției Ortodoxe a spus că protestează, de fapt, față de „propaganda din școli”.
„Nu suntem de acord cu propaganda sexuală din școli și grădinițe. Dacă putem să ne opunem, o facem. Eu cred că comunitatea homosexuală e aproape inexistentă în România. Mai mult, sunt activiștii homosexuali și ceea ce numim noi extremiștii homosexuali. (…) Autoritățile nu au ce să facă, trebuie să respecte legea. Nu avem recomandare față de autorități, ci față de propagandă. Nu avem probleme cu comunitatea homosexuală din România în sine, aceea este foarte restrânsă. (…) Nu discutăm aspecte patologice, ci ideologice. Problema spațiului privat e cea a spațiului privat. Problema e când spațiul privat se amestecă cu cel public. La ora 17:00, aici, spațiul public va fi invadat de trupuri goale”, a spus Pompiliu Diplan, de la Frăția Ortodoxă.
Știrea inițială. Mișcarea Noua Dreaptă organizează, începând cu ora 12:00, Marșul Normalității, manifestare dedicată „familiei naturale, întemeiate pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie”. Potrivit organizatorilor, marșul este organizat anual, încă din 2005, iar cel de sâmbătă este aprobat de Primăria Capitalei.
Jandarmeria Capitalei anunță că la eveniment organizatorii așteaptă 300 de persoane.
Participanții la eveniment vor porni pe traseul Piața Victoriei – Piața Romană – Piața Unirii – Patriarhia Română.
Marșul are drept scop manifestarea nemulțumirii față de mai multe aspecte, între care și: „față de parada homosexualilor, o manifestare cu caracter obscen și provocator care promovează în fiecare an ideea legalizării parteneriatelor, căsătoriilor și adopțiilor homosexuale; față de intenția partidelor parlamentare de a băga pe gâtul românilor „parteneriatele civile între persoane de același sex”, în disprețul celor 3,5 milioane de români care au votat, în proporție de 92% DA la Referendumul din 6-7 Octombrie 2018 pentru inițiativa legislativă de modificare a Constituției și definirea familiei că fiind întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie”, se arată pe pagina de internet a Mișcării Noua Dreaptă.
La Marșul Normalității vor participa și membrii organizației Frăția Sfântului Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință. Potrivit acestora, manfestarea are drept scop protejarea „familiilor și copiilor de atacul pe față al homosexualilor și al acoliților lor”.
Spre seară, la ora 17:00, dar tot în Piața Victoriei, are loc Bucharest Pride 2019, care are drept punct de întâlnire intersecția dintre Piața Victoriei – Calea Victoriei și strada Sevastopol. De pe Calea Victoriei, participanții vor porni în marș pentru a parcurge 2.3 kilometri distanță până în Piața Universității, unde se va socializa.
„La Bucharest Pride 2019 facem petrecere de majorat pentru comunitatea LGBTQIA+ pe Calea Victoriei. Vino să te bucuri alături de prima generație care iubește liber, la 18 ani de la abrogarea articolului 200 care pedepsea cu închisoarea relațiile între persone de același sex”, se arată pe pagina de Facebook a organizatorilor.
La această adunare publică, organizatorii estimează participarea unui număr de aproximativ 5.000 de persoane, arată Jandarmeria Capitalei.
La ambele manifestări vor fi prezenți jandarmii pentru a asigura ordinea și protecția participanților.
„Deplasarea participanților se va face pe carosabil cu restricționarea circulației rutiere, acolo unde situația impune. Jandarmeria Capitalei recomandă persoanelor care vor participa la aceste adunări publice, dar și celorlalți cetățeni, să manifeste înțelegere față de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicațiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură și să anunțe cea mai apropiată patrulă de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial”, sunt recomandările Jandarmeriei București.
Traficul este restricționat în București în contextul Marșului Normalității și Bucharest Pride
Traficul va fi restricționat, sâmbătă, în centrul Capitalei, în contextul desfășurării manifestărilor Marșului Normalității și Bucharest Pride, informează Brigada Rutieră. Circulația va fi afectată începând cu ora 13:00.
În ziua de 22 iunie între orele 13.00 – 15.00, se va desfășura manifestația publică „Marșul Normalității” pe următorul traseu: Piața Victoriei – Bd. Lascăr Catargiu – Piața Romană – Bd. Magheru – Bd. Nicolae Bălcescu – Piața Universității – Bd. I.C. Brătianu – intersecție cu Str. Doamnei pe trotuar – str. Halelor pe trotuar – Splaiul Independenței – piciorul pantei de pe Aleea Colina Bucuriei (de la Dealul Patriarhiei). Deplasarea participanților se va face pe banda I de circulație, cu excepția tronsonului dintre Str. Doamnei și Str. Halelor, unde participanții se vor deplasa exclusiv pe trotuar.
Potrivit Brigăzii rutiere, rutele alternative sunt:
– Piața Victoriei – Calea Victoriei – Piața Națiunile Unite;
– Piața Victoriei – Str. Buzești – Str. Berzei – Splaiul Independenței;
– Piața Victoriei – Bd. Iancu de Hunedoara – Șos. Ștefan cel Mare.
De asemenea, tot sâmbătă, între orele 14.00 – 20.30, se va desfășura adunarea publică „Bucharest Pride”, după următorul program:
– între orele 14.00-17.30, pregătirea autovehiculelor pentru paradă, în parcarea de deasupra Pasajului Victoriei (parcarea TNT);
– între orele 17.00-18.00, adunarea participanților în Piața Victoriei, pe trotuarele adiacente de pe Calea Victoriei (stânga și dreapta);
– începând cu ora 17.30, se va restricționa traficul pe Calea Victoriei, segmentul cuprins între Piața Victoriei și Str. Frumoasă;
– între orele 18.00-19.00, marș pe traseul: locul de adunare menționat mai sus – Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta – Piața Universității, zona statui punct final;
– între orele 19.00-20.30, scurte alocuțiuni, distribuire de materiale informative in Piața Universității, zona statui.
Foto: Mediafax Foto / Andreea Alexandru