Prima pagină » Știri » Parastas la care participau 45 de oameni, întrerupt de oamenii legii. Poliţiştii din Urziceni au dat amenzi de 48.000 de lei

Parastas la care participau 45 de oameni, întrerupt de oamenii legii. Poliţiştii din Urziceni au dat amenzi de 48.000 de lei

Parastas la care participau 45 de oameni, întrerupt de oamenii legii. Poliţiştii din Urziceni au dat amenzi de 48.000 de lei

În cursul zilei de ieri, 7 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Urziceni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în oraş se organizează o ceremonie religioasă la care participă mai multe persoane. S-au dat amenzi în valoare de 48.000 de lei

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au pus în vedere familiei care organizase evenimentul faptul că acesta contravine prevederilor legale incidente Legii 55/2020, fiind aplicată organizatorului o sancţiune în valoare de 3.000 de lei. Au fost de asemenea legitimate toate persoanele participante, şi întrucât nu au fost respectate prevederile legislaţiei pe timpul stării de alertă au fost identificate şi sancţionate contravenţional un număr de 45 de participanţi, valoarea totală a amenzilor fiind de 48.000 de lei.

În urma verificărilor tuturor persoanelor în bazele de date s-a stabilit ca niciuna nu figurează ca fiind în carantină sau izolare.

MAI a dat amenzi de 8,6 milioane lei într-o singură săptămână! Numărul uriaș de români sancționați

Angajați Ministerului de Interne s-au pus pe aplicat sancțiuni celor care nu respectă regulile impuse de autorități în contextul pandemiei Covid-19. În ultima săptămână, polițiștii au dat amenzi în valoare totală de 8,6 milioane de lei!

Au fost arși la buzunare peste 58.000 de români, se laudă purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu ar fi fost jefuită! Ce obiecte lipsesc din averea fostei ministre a Justiției, după ce a fost amplu percheziționată
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de pedeapsa de 10 ani cu executare! S-a dus direct la CEDO și dă vina pe…
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?