15:13
Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Daniel Graur, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că polițiștii au declanșat o anchetă în acest caz pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul.
„Un parașutist în vârstă de 27 de ani din Cluj-Napoca a murit, sâmbătă, în zona aerodromului Luncani, în urma unui salt cu parașuta din avion. Polițiștii efectuează cercetări în acest caz pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc incidentul”, a spus Graur.
Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că parașutistul ar fi căzut de la o înălțime de 3.000 de metri, după ce nu i s-ar fi deschis parașuta.
„A murit la impactul cu solul. Victima făcea parașutism în cadrul aerodromului Luncani”, au spus sursele citate.