Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău: Urmează să se stabilească dacă autorul avea discernământ
Potrivit unui comunicat, remis duminică presei de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, bărbatul acuzat de agresiunile comise la Spitalul de Psihiatrie Săpoca este încă internat în unitatea medicală, sub paza lucrătorilor Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale al IPJ Buzău.
„Urmează ca după audierea autorului în calitate de suspect să se solicite instanței de judecată luarea măsurii internării nevoluntare, pentru a se stabili printre altele dacă acesta a avut discernământul păstrat la momentul comiterii fapte”, se arată în comunicat.
Potrivit aceleiași surse, pacientul în vârstă de 38 de ani era internat voluntar în Spitalul de Neuropsihiatrie datorită unor afecțiuni medicale cauzate de consumul de alcool. Acesta a lovit cu un stativ metalic pentru perfuzii trei pacienți din același salon, care au decedat.
„Cu același obiect, autorul a mai lovit alți 10 pacienți din saloanele învecinate, unul dintre aceștia decedând ulterior. După comiterea faptei, a încercat să părăsească spitalul, fiind însă prins și imobilizat de un echipaj de poliție aflat într-o altă misiune în acest loc”, mai precizează reprezentanții Parchetului.
Potrivit acestora, în cauză s-a început urmărirea penală, sub aspectul infracțiunii de omor calificat.