Parchetul General închide dosarul înregistrărilor cu Kovesi. Ce solicitase DNA
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au clasat dosarul deschis în iunie 2017, ca urmare a sesizării DNA, cauza având ca obiect infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare.
Dosarul a fost deschis după ce DNA a sesizat procurorul general al României pentru a decide dacă este necesară sesizarea din oficiu pentru inducerea în eroare a organelor judiciare.
Tot atunci, DNA anunța că a fost deschis dosar penal pentru folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. Sesizarea din oficiu a fost întemeiată "pe faptul că la ședințele cu procurorii din secțiile operative se discută aspecte ce țin de managementul intern al acestei unități de parchet, împrejurări care nu sunt destinate publicității", transmitea DNA. Direcția a sesizat și Inspecția Judiciară.
În comunicatul transmis de DNA, reprezentanții instituției susțineau că înregistrările în care ar apărea Kovesi nu sunt autentice și "conțin o serie de fragmente realizate prin juxtapunere".
"Între fragmentele care se aud pe înregistrări au fost intercalate o serie de sintagme care nu aparțin procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, dar și anumite expresii licențioase pe care nu le-a folosit și nu le folosește", spun procurorii, dând exemplu de fragmente despre care spun că sunt nereale :
“ Uncheșelu, știți ce-mi doresc: să 'decapați' instituțional în dosarul ăla cu casele și să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea. ”
“ Dar altceva mă îngrijorează, că la ăștia cu dosarele vechi, fiecare știți ce aveți. Mă îngrijorează de ce nu-i înhățăm! “
“ Eu după decizia Curții Constituționale mi-aș fi dorit să ieșim cu un dosar cu un ministru, că mă gândesc că totuși presăm. Sau, mă rog… ceva dosare importante „
“ Iar colegii au dovedit că s-au depus documente în procesul legislativ și Curtea a venit și… aoleu, mânca-ți-aș gura… Pățesc că (…) de la Constanța…..”
DNA a arătat că o parte a înregistrărilor a fost făcută în contextul organizării a două ședințe de analiză, ambele la data de 30 martie 2017, la care au participat, separat, procurorii din cadrul a două secții operative din cadrul Structurii Centrale: Secția de combatere a corupției și Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție. La ședință au participat și cei doi adjuncți al procurorului șef, discutându-se despre “operativitatea soluționării cauzelor, ritmicitatea în administrarea probelor, respectarea cu strictețe a normelor de procedură penală”, Kovesi cerând monitorizarea cauzelor mai vechi.
În presă, au fost difuzate mai multe înregistrări audio în care ar fi apărut Laura Codruța Kovesi în timp ce le-ar fi cerut procurorilor să lucreze, dând însă directive și către persone cu funcții, prin exprimări precum : "Uncheșelu, știți ce-mi doresc: să 'decapați' instituțional în dosarul ăla cu casele și să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea. ” , “ Dar altceva mă îngrijorează, că la ăștia cu dosarele vechi, fiecare știți ce aveți. Mă îngrijorează de ce nu-i înhățăm!“.