Parchetul General susține că acuzațiile senatorului PNL, Sorin Roșca Stănescu că Traian Băsescu a beneficiat de bani negri în campania electorală din 2004 și că a spălat bani cu ajutorul lui Theodor Stolojan sunt infirmate de analiza „Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor „. Parchetul General mai arată că acuzațiile vehiculate de Sorin Roșca Stănescu au fost deja verificate de procurorii fiind obiectul unuei plângeri depuse de Asociația Facias.
„Declarațiile publice ale domnului senator Sorin Roșca Stănescu relevă aceleași aspecte cu cele cuprinse în denunțul penal formulat de Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) în legătură cu un eventual transfer de bani din străinătate către Alianța Dreptate și Adevăr, ce a fost efectuat în anul 2004”, a transmis Parchetul General
Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) s-a autosesizat în privința finanțării campaniei Alianței DA din 2004, după ce senatorul PNL, Sorin Roșca Stănescu, a susținut public că „suma de 7 milioane USD a fost utilizată, sub formă de bani negri, în campania electorală prezidențială a domnului Traian Băsescu”. În ultimele zile senatorul PNL l-a acuzat pe președintele Băsescu că beneficiat de diverse finanțări de la companii străine. Toate acuzațiile lui Roșca Stănescu au fost dezmințite de Administrația Prezidențială.
ONPCSB a transmis astăzi către Parchetul General rezultatele analizelor făcute de specialiști. Potrivit oficiului nu au fost identificate elemente privind spălarea vreunei sume de bani în plus instituțio a transmis aprchetului că documentele prezentate de SRS nu ar fi reale. „Cele cuprinse în denunț constituie obiectul dosarului nr. 1785/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București. La data de 08.11.2013, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a comunicat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție că în urma verificărilor efectuate, >”, se arată în comunicatul Parchetului General