Parchetul ICCJ preia ancheta în cazul accidentului aviatic de la Siutghiol. Toți membrii echipajului SMURD au murit
„Considerentele care au stat la baza preluării au vizat caracterul complex al cauzei, determinat de împrejurările în care s-a produs accidentul, de urmările grave ale acestuia, precum și de volumul și dificultatea administrării mijloacelor de probă”, se arată în comunicatul PICCJ.
Procurorii de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București care anchetau cauzele privind accidentul aviatic din județul Constanța au dispus, în 15 decembrie, începerea urmăririi penale pentru infracțiunile de neluare și nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
De asemenea, în continuarea cercetărilor, procurorii militari au extins urmărirea penală pentru ucidere din culpă, având în vedere faptul că toate cele patru persoane aflate la bordul elicopterului SMURD au decedat în urma accidentului aviatic din 15 decembrie.
Dosarul a fost deschis la Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București imediat după ce elicopterul aparținând SMURD Constanța s-a prăbușit în lacul Siutghiol.
Procurorii militari și specialiști criminaliști au făcut, luni și marți, cercetarea la fața locului și au dispus măsurile procedurale necesare.
Procurorul general Tiberiu Nițu a declarat miercuri că, deocamdată, nu a fost identificată cauza prăbușirii elicopterului SMURD, precizând că dacă se va stabili că decesul celor patru persoane „nu s-a datorat unei fapte umane”, ci unei „împrejurări fortuite”, nu va fi nimeni tras la răspundere.
Nițu a adăugat că cazul oricărui accident urmat de decesul unor persoane este investigată o posibilă faptă de ucidere din culpă, dar sunt situații când se stabilește că decesul nu s-a datorat unei fapte umane, ci unei „împrejurări fortuite”.
Medicul Laura Vizireanu (39 de ani), asistenta Gabriela Harton (38 de ani), care era însărcinată, pilotul, comandor Petre Corneliu Cătuneanu (47 de ani) și copilotul, căpitan comandor Ginel Claudiu Crăcănel (42 de ani), și-au pierdut viața în urma accidentului aviatic din Constanța. Elicopterul SMURD care s-a prăbușit luni după-amiază în lacul Siutghiol transportase un pacient cu embolie pulmonară de la Tulcea la Spitalul Județean din Constanța și se întorcea de la Aeroportul „Mihail Kogălniceanu”, unde alimentase cu combustibil.
Operațiunile de căutare și salvare au durat aproximativ 12 ore. Accidentul a fost anunțat de un martor la numărul de urgență 112, la ora 16.11, iar în jurul orei 16.30, primele echipaje ale ISU Dobrogea au început operațiunile de căutare pe lac. Intervenția s-a încheiat oficial marți, la ora 4.10, când a fost adusă la mal ultima victimă, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
La momentul decolării, condițiile meteo erau bune, vizibilitatea de peste șase kilometri, iar elicopterul SMURD efectua un zbor cu vizibilitatea solului, ceea ce înseamnă că zbura sub 3000 de metri altitudine, potrivit ROMATSA.
Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat, marți, că informațiile de până acum arată că s-a intervenit în timp util, precizând că primul echipaj a ajuns la fața locului la ora 16.25, după apelul la 112 înregistrat la ora 16.11.
Întrebat, de asemenea, cum s-ar fi putut interveni pentru ca cele patru persoane să fie salvate, Raed Arafat a răspuns: „Sunteți convinși că aceste patru persoane puteau fi salvate imediat, în viață? Eu nu știu acest lucru”.
Arafat a recunoscut că prima victimă scoasă din apă, medicul Laura Vizireanu, a fost adusă la mal cu o barcă pescărească, el spunând că împreună cu victima se afla în barcă și un paramedic pompier.
„S-a intervenit și cu nave de pompieri și cu nave de pescari din zonă. Cum este și normal, oamenii au intervenit când au văzut ce s-a întâmplat, dar în ambarcațiunea care a adus-o la mal pe colega noastră era un paramedic pompier, asta este dovada că pompierii erau acolo. Dar restul pompierilor au rămas acolo să continue cercetările și un coleg paramedic a venit cu barca de pescari la mal”, a spus Raed Afarat.
Arafat a precizat că primele două victime au fost scoase din apă de către scafandrii de la ISU, iar celelalte două de scafandrii MApN, intervenția acestora fiind dificilă.
„Scafandrii au intervenit în condiții extrem de grele, în altă țară probabil spuneau să continue căutările a doua zi. Primii doi au fost scoși la suprafață de scafandrii pompieri, iar ceilalți doi de scafandrii specializați, care au lucrat în condiții grele și periculoase”, a afirmat Afarat.