Prima pagină » Știri » Părintele Constantin Necula: „Cred că suntem nedrepți cu basarabenii noștri. Nu i-am ajutat”

Părintele Constantin Necula: „Cred că suntem nedrepți cu basarabenii noștri. Nu i-am ajutat”

Cel mai recent invitat al podcastului „ALTCEVA cu Adrian Artene”, părintele Constantin Necula, a vorbit despre puterea pe care creștinismul o are mai presus decât orice război, dar și despre faptul că România nu a sprijinit așa cum trebuia Basarabia.

Părintele a povestit că a fost recent în Republica Moldova, acolo unde Patriarhia Română construiește mai multe biserici. Acesta a subliniat că România nu a ajutat așa cum ar fi trebuit Basarabia, care este pământ românesc.

„La un moment dat mă duc la Gotești. Ăsta-i un sat nu foarte departe de Cahul, unde se construiește prima biserică ortodoxă care ține de Patriarhia Română. Acum cred că și celălalt cap al satului tot de Patriarhia Română va ține, la cum merg lucrurile. M-a impresionat tare de tot. Săpată fundația, după care preasfințitul a pus piatra de temelie. Apoi se pun pietre în cele patru colțuri ale viitoarei construcții. La un moment dat, preasfințitul, foarte intuitiv, ne pune pe mine și pe Viorel să punem ultima piatră împreună. Și i-am zis, măi Viorele, tu îți dai seama că aici e România toată. Bucata aceea de piatră care se va construi este România întreagă. Cred că suntem nedrepți cu basarabenii noștri. Nu i-am ajutat. Și nici ei nu au reușit să se ajute. Acum văd dinspre biserică ajutor. M-a impresionat foarte tare că atunci când era presiunea războiului, a început războiul, iar ai noștri construiau biserici. La Gotești, la Cimișlia, la Cahul, și așa mai departe”, a povestit prelatul.

Despre forța Creștinismului

Povestind o întâmplare din cel de-al doilea război mondial, atunci când Stalin a întrebat câte tancuri are Papa, părintele Necula a spus că Biserica are o putere mai mare decât orice tanc.

„Șenilele nu pot fi bătute decât de biserică. Exclus altceva. Biserica văzându-și de treaba ei și de înviere, ea fiind vestitorul învierii. Împotriva învierii nu există tanc. Când lui Stalin i s-a spus despre Papă, el a întrebat câte divizii de tancuri are. Un apropiat i-a răspuns: Nu te juca, el are „alte tancuri mult mai puternice”. Ca și acum. Francisc I a făcut o figură interesantă cu atitudinea sa”, a mai spus părintele Necula.

Ediție specială de Paște a podcastului ALTCEVA cu Adrian Artene și Părintele Constantin Necula

Părintele profesor Constantin Necula este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA de sâmbătă, 23 aprilie, într-o ediție specială dedicată sărbătorilor pascale.

Nu rata o nouă ediție podcastului ce va fi difuzat începând cu ora 19.00 pe canalul de YouTube ALTCEVA cu Adrian Artene!

Părintele Necula, unul dintre cei mai apreciați și populari preoți creștin ortodocși din România, vorbește despre războiul din Ucraina și unde se situează Dumnezeu în acest război sângeros.

Totodată, acesta vorbește despre Nicolae Ceaușescu și povestește despre cum dictatorul a asfaltat drumul către Mănăstirea Tismana.

Constantin Necula a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxa „Andrei Șaguna” din Sibiu, în 1994, ca șef de promoție. Este preot ortodox si profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, cunoscut publicului pentru numeroasele sale apariții la conferințe și dezbateri televizate.

Adrian Artene publică în presa naţională din 1996. Este dublu licenţiat în Jurnalism şi Drept, a absolvit şi două mastere în Teologie şi Ştiinţe Penale. Este autorul cărţii” Mafia Statală”, dar şi a volumelor de poezii” Iubirile pentru care a plâns şi Dumnezeu” şi ”Punctuaţia iubirii”.

Este membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti şi, totodată, al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Deţine numeroase premii pentru presă de investigaţie, dar şi premii literare.

Urmărește interviul integral cu Constantin Necula, sâmbătă, 23 aprilie, de la ora 19, doar pe canalul de Youtube Altceva cu Adrian Artene. Abonați-vă aici!

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin, anunț în fața a sute de jurnaliști despre negocierile pentru pace
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
„Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an